ACTUALITATECOMUNITATECULTURĂ-MEDIA

O biserică din Țara Hațegului inclusă în în lista celor „7 Cele Mai Periclitate Situri de Patrimoniu din Europa”

Ministerul Culturii a anunțat că Biserica Reformată din Sântămăria Orlea din județul Hunedoara a fost inclusă, în acest an în document alături de alte monumente importante de pe continent. Lista celor „7 Cele Mai Periclitate Situri de Patrimoniu din Europa” a fost făcută publică de organizația Europa Nostra, în cadrul programului „7 Most Endangered”, derulat cu sprijinul Institutului Băncii Europene de Investiții și susținut prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene.
„Programul „7 Most Endangered” a fost lansat în 2013 și a devenit una dintre cele mai importante inițiative ale societății civile dedicate salvării patrimoniului european aflat în pericol. „De-a lungul timpului, acesta a contribuit la mobilizarea de expertiză internațională, la atragerea de sprijin public și privat și la obținerea de finanțări pentru zeci de monumente din peste 30 de țări europene. Fiecare sit inclus pe lista finală este eligibil pentru un grant în valoare de 10.000 de euro oferit de EIB Institute, destinat sprijinirii acțiunilor urgente de conservare și planificare”, se arată în comunicatul Ministerului Culturii.
Lista pentru 2026 cuprinde șapte situri din România, Grecia, Ungaria, Luxemburg, Malta, Portugalia și Serbia, monumente selectate pe baza importanței lor europene, a valorii culturale și sociale și a gravității riscurilor identificate.
Biserica Reformată din Sântămăria Orlea a fost nominalizată pentru a face parte din acest program de către Societatea Kelemen Lajos pentru Conservarea Patrimoniului Construit (KLMT), cu sprijinul proprietarului, Parohia Reformată din Hațeg, precum și al Ordinului Arhitecților din România, ICOMOS Ungaria și al mai multor parteneri academici, informează Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice.
Biserica Reformată din Sântămăria Orlea este una dintre cele mai vechi biserici din piatră din Transilvania, România și parte a Geoparcului Țara Hațegului UNESCO.
Specialiștii spun că biserica ilustrează tranziția de la arhitectura romanică la cea gotică și este martora a secolelor de schimbări religioase și culturale din Europa. A fost construită la sfârșitul secolului al XIII-lea de familia Cândea/Kendeffy, una dintre cele mai influente familii nobiliare din regiune iar lăcașul de cult a deservit diferite comunități și confesiuni. Atât clădirea, dar și pictura murală rară sunt afectate de degradarea structurală, de umiditate și de efectele reparațiilor inadecvate din trecut. Dacă nu se va interveni cât mai rapid cu lucrări de conservare, monumentul riscă să fie pierdut ireversibil în viitor.
„Din punct de vedere arhitectural, Biserica Sântămăria Orlea combină influențe romanice și gotice, având un portal romanic pe latura sudică și o fereastră gotică la primul etaj. Clădirea păstrează, de asemenea, o stratigrafie de picturi murale cu motive religioase, datate 1311, 1400 și 1450, rareori păstrate în Europa Centrală și de Est. Aceste fresce nu au fost niciodată restaurate. Sântămăria Orlea este fragilă din punct de vedere structural și afectată de decenii de degradare. Acoperișul a fost reconstruit cu materiale inadecvate, prețioasele picturi murale sunt parțial neprotejate și încep să se desprindă, iar situl este în general amenințat de umezeala prin capilaritate, crăpături, pierderea tencuielii, lipsa utilităților și o întreținere minimă”, informează cei de la Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice.
Grupul consultativ al Programului celor 7 cele mai periclitate biserici a subliniat: „Deși recunoscută oficial ca monument de o valoare excepțională, Biserica Sântămăria Orlea a îndurat decenii de neglijență și intervenții nepotrivite. Apa și-a croit încet drum în clădire, iar au apărut crăpături. Frescele excepționale de inspirație bizantină, care au supraviețuit timp de secole, se confruntă acum cu riscul unei pierderi ireversibile. Credem că această traiectorie trebuie inversată urgent. Includerea pe lista celor 7 cele mai periclitate biserici poate acționa ca un catalizator puternic – atrăgând atenția asupra stării precare a bisericii și mobilizând cunoștințele și expertiza internațională. Protejarea acestui monument magnific nu este doar un act de conservare, ci și o oportunitate de a-i reînnoi rolul în regiune, sprijinind comunitățile locale și promovând turismul cultural durabil.”
Până în prezent, au fost efectuate doar cercetări istorice și câteva lucrări minore de reparații. Un proiect amplu de reabilitare a fost propus de M&M Design Ltd., cu scopul de a asigura finanțarea pentru măsuri esențiale de conservare, inclusiv instalarea de drenaj în jurul bisericii, restaurarea pietrei, tâmplăriei și a acoperișurilor, conservarea picturilor murale și introducerea utilităților de bază. KLMT va coordona procesul împreună cu Parohia și echipa de proiectare.
Laura OANA