O delegaţie FMI va vizita România în perioada 6-12 noiembrie

O delegaţie condusă de şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România, sud-coreeanul Jaewoo Lee, va veni la Bucureşti în perioada 6-12 noiembrie, a anunţat miercuri Fondul.

Reprezentantul rezident al FMI pentru România şi Bulgaria, Alejandro Hajdenberg, a declarat, marţi, într-o conferinţă organizată de Business Review, că este estimat un deficit bugetar de 3,6% din PIB în acest an, pentru România.

Ţinta Guvernului pentru acest an, în ceea ce priveşte deficitul bugetar, este de sub 3% din PIB, obiectiv asumat de România în cadrul Tratatului de la Maastricht.

Delegaţia FMI va efectua în noiembrie o vizită în care va analiza cele mai noi evoluţii pe plan economic, potrivit lui Hajdenberg.

”Echipa Fondului va analiza cele mai noi evoluţii pe plan economic şi financiar, va aduce la zi prognoza evoluţiei macroeconomice şi va discuta planurile de buget pentru 2019”, a anunţat Hajdenberg, în cadrul comunicatului.

Totodată, această vizită va pregăti misiunea care va avea loc la începutul anului viitor, referitoare la prevederile Articolului IV, în urma cărora FMI elaborează un raport de ţară.

În septembrie, Hajdenberg a anunţat că FMI se află în proces de revizuire a estimărilor privind creşterea economică a României în acest an de la 5,1% în prezent spre zona de ”4-4,5%”, aceste date fiind încă în discuţie.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *