O hunedoreancă se pregăște pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo

O hunedoreancă se pregătește pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Miruna Mălăuță, reprezentanta secției de arte marțiale a CSM Jiul Petroșani, s-a întors de la Campionatele Europene de Karate WKF pentru seniori, eveniment competițional care s-a desfășurat în perioada 21-23 mai 2021 la Porec, în Croația, cu rezultate absolut remarcabile. Acestea îi asigură prezența în calificările pentru Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo dar și calificarea în lotul național care va reprezenta România la Campionatele Mondiale de Karate din noiembrie 2021.

În concursul european desfășurat în Croația, Miruna Mălăuță a participat la categoria seniori – 61 kg și, în urma unei prestații excelente, a reușit să ajungă până în finala grilei – turul 4.

„Consider ca am avut un parcurs bun, direct proporțional cu efortul constant depus, reușind astfel să ajung până în finala grilei-turul 4.  Am fost aproape de intrarea în repasaj, sportiva din Slovacia pierzând în ultimele secunde în semifinală. Mă întorc acasă hotărâtă și determinată pentru a mă antrena la cote maxime în contextul Turneului Final de Calificare la Jocurile Olimpice, care va avea loc la Paris”, a declarat Miruna Mălăuță.

Președintele CSM Jiul Petroșani, Radu Polifronie, antrenorul sportivei din Valea Jiului, se declară, optimist în legătură cu șansele Mirunei Mălăuță de a se califica la Jocurile Olimpice, încurajat de performanțele obținute de aceasta la Campionatele Europene de Karate WKF din Croația.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.