O lacrimă pentru Comisar

L-am cunoscut pe comisarul Dan Micu, în anii ’90, pe când lucra la serviciul economic al Inspectoratului Județean de Poliție. A făcut un control inopinat la noi la firmă, pe vremea când aveam contracte de distribuție  țigarete cu Fabrica de la Târgu Jiu. Deși vindeam țigări românești din fabrică de stat, marfă care ieșea cu camioanele pe poartă, trecând filtre de verificări moștenite de la comuniști și se plătea prin bancă, posibilitatea comiterii ilegalităților fiind foarte, foarte redusă, controalele tematice făcute de poliție pe țigări erau foarte dese.

Dan Micu era pus pe rele. Căuta, întreba, revenea asupra unor lucruri, chiar și după ce păruse că s-a lămurit. Parcă nu-i venea a crede că totul este în regulă. Am reacționat pe măsură: politicos dar ferm și tăios. M-a tachinat : “Nu pare să vă fie frică de poliție!” Am răspuns : “Ba sigur că mi-e frică! Însă nu de d-voastră, cei de la Economic, ci de cei de la Circulație. Ei mă mai pot prinde în culpă când “pișc” prea tare accelerația, îmi lipsește un stop sau calc linia continuă … Nereguli dintre cele pe care le căutați d-stră, cei de la Economic, nu fac!”

Am aflat, după mulți ani, că atunci era foarte furios pe mine. Judecătoarea Mândruțiu, (Doamne, ce profesionistă impecabilă!)  mă numise expert contabil în niște dosare judiciare la care, se pare că lucrase și el, iar “aritmetica” mea de contabil profesionist nu se potrivise cu “aritmetica” lui de polițist.  Fusese școlit, așa cum avea să-mi povestească mai târziu, să conducă anchete, să racoleze informatori, să facă percheziții, nu să interpreteze documente contabile.

Dar Dan Micu s-a pus pe învățat contabilitate. Mă căuta, din când în când, să-mi ceară părerea într-o speță contabilă sau fiscală, depersonalizată, evident. I-am împrumutat cărți de contabilitate, înclusiv materiale făcute de mine pentru studenți. S-a legat o amiciție, din care comisarul n-a făcut niciodată un secret. Prin urmare, așa cum era firesc, a declinat participarea lui la toate inspecțiile pe care poliția le-a făcut, ulterior, la noi la firmă, motivat de relația personală pe care o aveam.

La un moment dat, m-a anunțat la telefon : “Doamnă, m-am ajuns! Am avansat cum nici nu mi-am imaginat că se va întâmpla vreodată!” M-am bucurat sincer, crezând că a primit gradul de general.   L-am felicitat. Mi-a răspuns: “Nuuu…nu sunt general! Sunt  mult mai sus decât atât! Am ajuns șeful polițiștilor de care până și d-voastră vă este frică!” Ajunsese comandantul Poliției Rutiere din județ…Șef la Circulație. Am râs cu poftă amândoi. Râdea molipsitor, scuturat parcă din adâncuri. Faptul că  și-a adus aminte schimbul de replici de la prima noastră întâlnire mi s-a părut remarcabil. Da, Dan Micu, ca mai toți polițiștii pe care eu i-am cunoscut, avea o memorie remarcabilă! Și o inteligență tăioasă! Hotărât lucru, bancurile cu și despre polițiști sunt anacronice. Polițiștii de azi chiar nu sunt “milițienii” comuniști!

De când a devenit șef la Circulație, întâlnirile noastre s-au rărit. După ce am ajuns în Parlament, a fost rândul meu să-i cer părerea despre unele proiecte legislative, așa că ne-am văzut, din nou, ceva mai des. Despre “desantul” meu în politică mi-a spus: “Ca hunedorean mă bucur că mă veți reprezenta acolo, dar ca amic al d-voastră îmi pare rău: nu cred că vă veți simți bine între politicieni. Nu sunteți ca ei. Să aveți grijă la sănătate!”  Ultima oară când am schimbat, în grabă, câteva vorbe față în față, a fost la  serbarea de la Țebea, când încă mai era activ. Apoi m-a sunat să-mi spună că s-a pensionat, apoi am avut câteva tentative să ne întâlnim, contramandate toate… Nu puteam face să ni se potrivească programul. Apoi, telefoanele de sărbători, de ziua mea, punctuale, fără să lipsească vreodată, el întâi, ca întotdeauna după ce ne-am cunoscut, apoi răspunsul meu…

Apoi…gata! Îngropăciune! Nu-mi vine să cred că s-a sfârșit, nu-mi vine să cred că azi ne luăm rămas bun, de la un bun polițist, de la un perfectionist, de la comisarul Dan Micu! Că-l conducem pe drumul de veci, cu bunele și relele lui…atât de înainte de vreme! Că au rămas atâtea lucruri care s-ar fi putut încă spune și nu s-au spus, pe care le-ar fi putut încă face și nu le-a mai făcut!

Bunul Dumnezeu să te ierte, să te odihnească, Comisare Dan Micu, să-ți aline și să-ți mângâie familia!

 

Eleonora-Carmen HĂRĂU

Un comentariu la „O lacrimă pentru Comisar

  • 17 mai 2021 la 15:56
    Permalink

    A plecat prea repede dintre noi,cind trebuia să se bucure si el de putina liniste si sa fie aproape de familie. Ai fost un coleg si prieten bun . Dumnezeu să te odihnească în pace.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.