O nouă companie aeriană, specializată în chartere, va opera pe piaţa autohtonă

Animawings, o nouă companie aeriană specializată în chartere, va opera zboruri pe piaţa românească începând din acest an. Operatorul aerian are ca acţionari compania Memento Group, din care face parte şi Christian Tour, cel mai mare turoperator român, precum şi operatorul aerian elen Orange2Fly.

Animawings are la dispoziţie două avioane de tip Airbus A320-200, cu câte 180 de locuri. Acestea vor asigura zborurile charter operate de către o parte dintre turoperatorii din România către destinaţii de vacanţă din Grecia, Turcia, Spania, Egipt şi Tunisia.

Întreaga capacitate a fost contractată de către turoperatori care activează în România, printre care se numără TUI TravelCenter, Dertour, Prestige Tour, Christian Tour.

Cursele charter organizate de către touroperatori şi operate de Animawings vor beneficia de servicii complete pentru călători (bagaj de cală, bagaj de mână şi catering la bord).

Echipa Animawings este formată din specialişti din domeniul transportului aerian, având o amplă experienţă în aviaţia română şi străină.

Având sediul central în Amsterdam şi operaţiuni în România, Grecia, Turcia, Spania, Polonia, Serbia, Republica Moldova, SUA, Memento Group reuneşte firme cu activităţi ȋn domeniul turismului –  turoperatori, OTA, servicii de transport, tehnologie specifică şi broker de asigurări.

Orange2Fly este o companie aeriană elenă, înfiinţată în iunie 2016, având sediul în Atena. Operatorul aerian desfăşoară operaţiuni ACMI (avioane, echipaj, întreţinere, asigurări) şi operaţiuni specifice charterelor, în Europa de Sud-Est, Europa de Est şi Africa de Nord, urmărind să acopere nevoile din domeniul transportului aerian.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *