O nouă încercare pentru realizarea unor blocuri sociale la Petrila

Autoritățile locale de la Petrila au în vedere construirea a trei blocuri sociale. A fost demarată o procedură de licitație în acest sens, însă, aceasta a fost anulată din cauză că nicio societate nu a depus ofertă. Potrivit edililor, firmele constructoare nu sunt interesate să participe la licitație, din cauza faptului că prețurile nu sunt actualizate.

„În ultima perioadă a crescut prețul la materiale, de aceea la unele dintre blocuri nu a venit nimeni la licitație. La unul dintre imobile i-am solicitat proiectantului să revizuiască devizele, să le actualizeze cu noile prețuri și urmează ca în perioada următoare să le scoatem la licitație”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.

În cadrul celor trei imobile, 84 de apartamente noi urmează a fi realizate în orașul Petrila. Fondurile pentru realizarea investiției provin din Programul Operațional Regional.

 

 

Monika BACIU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *