O parte din restricţiile de tonaj (7,5 t) au fost ridicate, dar se mențin în 22 de judeţe

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii rutiere (CNAIR) anunţă, luni, că s-au ridicat restricţiile de tonaj (7,5 t) pe raza a 19 judeţe şi se menţin în 22 de judeţe afectate de caniculă.

”Având în vedere prognozele emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), CNAIR informează conducătorii auto că luni, 02.08.2021, începând cu ora 16:00, s-au ridicat restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe reţeaua rutieră din judeţele: Caraş Severin, Timiş, Arad, Hunedoara, Sibiu, Alba, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Cluj, Braşov, Mureş, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Covasna, Harghita, Neamţ, Suceava şi Botoşani”, a transmis, luni, CNAIR.

Sursa citată a precizat că, până la ora 20:00, rămân în vigoare restricţiile de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t în judeţele afectate de caniculă, după cum urmează: Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Argeş, Giurgiu, Bucureşti, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călărasi, Tulcea şi Constanţa.

”Măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de caniculă”, a mai transmis CNAIR.

Sunt exceptate de la această măsură transporturile de persoane, transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, dar şi maşinile de intervenţie.

Meteorologii au emis avertizări Cod galben de caniculă în opt judeţe din sudul şi estul ţării şi Cod portocaliu – val de căldură persistent şi disconfort termic accentuat în 16 judeţe din Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi sudul Moldovei.

Alte avertizări, de data aceasta pentru instabilitate atmosferică şi furtuni vizează Transilvania, nordul Munteniei şi al Dobrogei şi zona de munte – Cod galben, respectiv Moldova – Cod portocaliu.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *