OMS a cerut scăderea preţului insulinei

La 100 de ani de la descoperirea insulinei, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a solicitat miercuri ca tratamentul, fabricat esenţial de trei laboratoare, să fie comercializat la preţuri accesibile în faţa unei prevalenţe accentuate a diabetului în lume, scrie AFP.

Cu ocazia acestei aniversări, OMS a lansat un Pact Mondial contra Diabetului având ca obiectiv reducerea riscurilor de dezvoltare a bolii şi a permite tuturor celor care sunt diagnosticaţi să aibă acces la un tratament şi la îngrijiri pe care să şi le permită.

„Necesitatea de a lua măsuri urgente contra diabetului este mai clară ca niciodată”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un comunciat.

„Numărul de persoane diabetice a crescut de patru ori în ultimii 40 de ani”, a subliniat el, indicând că diabetul este „singura dintre marile boli netransmisibile pentru care riscul de mortalitate prematură creşte în loc să se diminueze”.

Pentru şeful OMS, este cu atât mai important să fie atacată această criză în mijlocul pandemiei coronavirusului pentru că o mare parte din pacienţii internaţi cu o formă severă de Covid-19 au diabet.

Numărul de decese legate de maladie a crescut cu 70% din 2000, ridicându-se la 1,5 milioane de decese pe an.

Mai mult de 420 de milioane de persoane sunt afectate de diabet, dintre care majoritatea trăiesc în ţări în curs de dezvoltare. Greutatea în exces şi obezitatea constituie factori la originea puternicei creşteri din ultimele decenii.

Diabetul este o maladie cronică care apare atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină, un hormon care reglează concentraţia de zahăr din sânge sau atunci când organismul nu foloseşte corect insulina pe care o produce.

În ciuda descoperirii insulinei acum 100 de ani, sunt mulţi cei diabetici care se luptă pentru a avea acces la insulină din cauza preţului ei deşi există o oferă bogată. Trei fabricanţi domină piaţa mondială (Eli Lilly, Novo Nordisk şi Sanofi), şi fixează preţurile care, potrivit OMS, sunt prohibitive pentru mulţi indivizi şi ţări.

De asemenea, în 2019, OMS a lansat un program care vizează pre-autorizarea de produse furnizate de alte laboratoare.

Organizaţia a indicat că poartă discuţii cu fabricanţii de insulină despre mijloacele de a răspunde la cererea crescută „a preţurilor accesibile pentru ţări”.

„Este un eşec pentru societate şi comunitatea internaţională dacă persoanele care au nevoie de insulină se lovesc de dificultăţi financiare pentru a o cumpăra”, a subliniat dr. Tedros.

Preţul insulinei este o barieră în calea tratamentului în majoritatea ţărilor cu venituri mici şi medii, dar şi în ţările bogate, mai ales atunci când sistemele de protecţie socială sunt insuficiente.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *