Pădurile din Parcul Național Retezat ocupă peste 20.000 de hectare

„Luna Pădurii” se săbătorește în perioada 15 martie – 15 aprilie 2022. „Prea prețioase pentru a fi pierdute!” este sloganul celor de la Administrația Parcului Național Retezat. În această perioadă, pentru a sărbători “Luna Pădurii” Administrația Parcului Național Retezat va organiza evenimente de informare și conștientizare în mediul online și off line cu privire la importanța pădurilor și a rolului lor esențial în menținerea echilibrului ecologic atât în ariile protejate, cât și în afara acestora.

„În Parcul Național Retezat pădurile acoperă aproximativ 20500 ha, adică aproximativ 53% din suprafața parcului. Cele mai răspândite specii sunt fagul (Fagus sylvatica), molidul (Picea abies), jneapănul (Pinus mugo), bradul (Abies alba), paltinul (Acer pseudoplatanus), mesteacănul (Betula pendula), aninul verde (Alnus viridis), ulmul de munte (Ulmus glabra), scoruşul de munte (Sorbus aucuparia). Populația de zâmbru (Pinus cembra) este probabil cea mai reprezentativă din Munții Carpați. Cele mai răspândite păduri sunt molidișurile şi făgetele şi amestecurile de răşinoase cu fag. Pădurile de fag se găsesc între 800-1200 m altitudine, cele de amestec între 1200-1400 m, iar molidişurile între 1400-1800 m. Pădurile virgine şi cvasivirgine însumează o suprafață de care acoperă aproximativ 3500 ha şi reprezintă 17% din suprafața de pădure arondată în prezent Parcului. Limita superioară a pădurii se află în medie la 1800 m, dar uneori urcă la 1900 m (de exemplu pe Pârâul Șesele). Pădurile din Retezatul Mic prezintă o situație aparte, având în vedere caracteristicile abiotice din zonă (substratul calcaros, umiditate redusă, temperatură mai ridicată etc.)”, arată Administrația Parcului Național Retezat.

Potrivit celor de la Parcul Național Retezat, habitatul poate să fie afectat prin dezvoltarea rețelei de drumuri sau prin alte amenajări și activități turistice și efectele poluante care le însoțesc. Exploatarea forestieră intensivă a zonelor aflate în afara ariei protejate, dar în apropierea acesteia, poate conduce la o fragmentare și restrângere a teritoriilor mamiferelor mari, cu impact asupra populațiilor din parc.

Parcul Național Retezat, unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva, este situat în sud-vestul țării, în județul Hunedoara.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *