Pâinea noastră, cea de toate zilele

În cursul anului 2013, Consiliul Concurenţei, o instituţie extrem de apreciată în România, a declanşat o amplă investigaţie cu privire la practici profund neconcurenţiale din domeniul comerţului cu cereale. Investigaţia a fost declanşată corect, în perioada în care comerţul cu cereale se intensifică.

Din păcate, deşi Consiliul Concurenţei a investigat acest domeniu, practicile neconcurenţiale din domeniu par să subziste în continuare, atât în detrimentul producătorilor români, cât şi al comercianţilor mici şi mijlocii şi al bugetului de stat.

Știind foarte bine că investigaţiile din domeniul concurenţei nu se fundamentează peste noapte, precum şi faptul că sancţiunile aplicate de Consiliu sunt, tradiţional, transferate către preţ, către consumatorul final (de pâine!), surprizele pe care le-ar putea avea românii nu sunt deloc plăcute.

Într-o vreme în care țara arde și Daddy Dragnea își piaptănă guvernul, ca păduchiosul chica, stadiul investigaţiei declanşate în anul 2013 de Consiliul Concurenţei în sectorul comerţului cu cereale este cufundat în ceață, niciun oficial dintre cei încă aflați la putere, nu pare a fi interesat de perfectarea pachetului legislativ prin care sancțiunile aplicate corect să fie plătite din buzunarele vinovaților, nu din buzunarele consumatorilor finali. Iar proiectele liberale în materie zac prin sertarele pesediste. Ei au treabă să se bată pe maidan. Cu pâinea noastră cea de toate zilele a rămas unic responsabil Bunul Dumnezeu!

Eleonora-Carmen HĂRĂU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *