Pandemia a determinat creşterea termenului mediu de plată a facturilor la peste 120 de zile

Pandemia de coronavirus a determinat în 2020 creşterea termenului mediu de plată a facturilor din România, depăşind 120 de zile, faţă de 115 zile în 2019, potrivit datelor Instant Factoring, primul fintech românesc care oferă servicii de factoring online, care arată că peste jumătate din IMM-urile româneşti au întâmpinat probleme la încasarea facturilor în 2020.

„Peste jumătate din IMM-urile româneşti au întâmpinat probleme la încasarea facturilor în 2020, ceea ce a determinat o creştere a nevoii de finanţare din piaţă, potrivit unui studiu făcut de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. În acest context, Instant Factoring, primul fintech românesc care oferă servicii de factoring online, a înregistrat creşterea cu 90%  a volumului de finanţări oferite, de la 40 milioane de lei în 2019 la 77 milioane de lei în 2020”, arată compania.

Reprezentanţii companiei spun că în 2020 pandemia a pus o presiune imensă pe afacerile mici şi mijlocii, care s-au confruntat adesea cu probleme serioase de cash-flow.

„Am primit spre analiză peste 5.000 de aplicaţii de vânzare a facturilor, iar valoarea medie a facturii acceptate la cumpărare a fost de 3.063 euro. Prin intermediul platformei noastre, aplicaţiile au fost analizate rapid, iar numeroase afaceri au primit în mai puţin de 24 ore sprijinul necesar pentru a putea achita salariile angajaţilor sau materia primă de producţie, reuşind astfel să-şi continue activitatea în această perioadă dificilă”, a spus Cristian Ionescu, CEO şi co-fondator Instant Factoring.

Potrivit estimărilor analiştilor, pandemia de coronavirus a determinat în 2020 creşterea termenului mediu de plată a facturilor din România. Astfel, acesta a depăşit 120 de zile, faţă de 115 zile în 2019, nivelul fiind dublu faţă de media europeană şi faţă de valoarea înregistrată în urmă cu 10 ani.

„Pentru că nevoia de surse alternative de finanţare este foarte mare pe piaţa românească, ne propunem să creştem cu 300% volumul finanţărilor acordate în 2021. O prioritate este dezvoltarea platformei online prin adăugarea de noi feature-uri care să îmbunătăţească experienţa clienţilor şi să eficientizeze procesele şi fluxurile interne astfel încât orice companie să poată primi răspunsul la solicitarea de finanţare cât mai rapid”, a explicat Cristian Ionescu, CEO şi co-fondator Instant Factoring.

Conform ultimului raport dat publicităţii de Comisia Europeană referitor la evoluţia întreprinderilor mici şi mijlocii în perioada 2018-2019, România se afla în continuare pe ultimul loc, cu 30 de IMM-uri la 1000 de locuitori, la jumătate de media europeană. Analiza făcută de Asociaţia Română a Băncilor arată că doar 100.000 de microîntreprinderi româneşti din cele cca 550.000 existente au accesat un credit, ceea ce înseamnă că 4 din 5 IMM-uri sunt nebancabile.

Instant Factoring este prima companie fintech de factoring online din România care sprijină dezvoltarea companiilor mici şi microîntreprinderilor prin soluţii de finanţare rapidă.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *