Parlamentarii USR au venit la dezbaterea moţiunii cu banderole care simbolizează ”statul paralel”: Suntem statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţi

Senatorii şi deputaţii USR a venit marţi la dezbaterea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului purtând pe braţe banderole albe cu două dungi negre despre care au spus că simbolizează ”statul paralel”, liderul partidului spunând că ei sunt reprezentanţii statului real, statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţi.

”Intrăm la dezbaterea moţiunii de cenzură şi toţi colegii de la USR purtăm pe braţ această banderolă care simbolizează statul paralel pentru că ce se întâmplă în aceste zile în România arată că există, într-adevăr, o paralelă între ceea ce înţeleg politicienii şi statul paralel, care înseamnă, de fapt, antijustiţie, lupta împotriva corupţiei, susţinerea justiţiei, şi un stat de drept. În momentul de faţă, în Parlament se discută abandonul statului de drept şi atunci, da, noi cei de la USR, alături de cetăţenii României, suntem statul real, statul paralel cu ceea ce înseamnă politicienii corupţi, care în momentul de faţă vor să transforme justiţia într-o instituţie handicapată, la cheremul majorităţii”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.

El a explicat că matematica nu este neapărat în favoarea opoziţiei, dar au încredere în subiectele care vor fi dezbătute, în argumentele pe care le vor prezenta ”pentru a dovedi o dată în plus că acest Guvern este chiar mai toxic şi mai neperformant decât a fost Guvernul Grindeanu”.

”Guvernul actual al României este un Guvern toxic care funcţionează ca o casă de mentenanţă pentru liviu Dragnea. De un an de zile, ceea ce s-a întâmplat în România a fost ca toate resursele statului să fie folosite pentru un obiectiv personal, individual, probleme penale ale unora şi ale liderului principal al PSD”, a conchis Dan Barna.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *