Paşapoarte fără programări de Ziua Copilului

Prefectul județului, Călin Petru Marian are o veste bună pentru copii și părinți, acum în pragul vacanței de vară.

În data de 1 iunie, zi nelucrătoare, angajații Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Hunedoara vor fi la datorie, exclusiv pentru preluarea cererilor de eliberare a pașapoartelor pentru minori.

Astfel, în intervalul orar 8.00-12.00, fără programare prealabilă, vor putea fi depuse, pe bază de bon de ordine, cererile de eliberare a pașapoartelor pentru cei cu vârsta sub 18 ani.

Taxa de eliberare a pașaportului va trebui achitată în prealabil, copiii vor fi însoțiți de ambii părinți, iar cererile de eliberare documente de călătorie vor fi preluate exclusiv pentru minori.

 

 

 

    Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *