Patru percheziții domiciliare pe raza județului Hunedoara

În data de 19.11.2020, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Petroşani au reuşit, în cursul unei acţiuni, depistarea a doi bărbaţi din municipiul Vulcan, în vârstă de 22 şi 51 de ani, bănuiţi de comiterea  unei infracţiuni de furt calificat (din locuinţa unui bărbat din municipiul Petroşani, în cursul lunii octombrie 2020).

În contextul activităţilor probatorii, poliţiştii structurilor de investigaţii criminale de la reşedinţa I.P.J. Hunedoara şi de la Poliţia Municipiului Petroşani, cu  sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale  din cadrul I.P.J. Hunedoara au efectuat patru percheziții domiciliare la persoane de pe raza municipiului Vulcan, bănuite de implicare în comiterea infracţiunii ce face obiectul cauzei, de unde au fost  ridicate bunuri ce constituie mijloace materiale de probă (telefoane mobile, bijuterii etc.).

În cast caz, poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi vulcăneni, care au fost depuşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Deva şi urmează a fi prezentaţi magistraţilor Judecătoriei Petroşani, în vederea luării măsurilor legale.

 

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *