Pavel Stratan la Hunedoara: „Dacă aș avea o baghetă fermecată, i-aș face pe toți fericiți!”

A venit cu cântecele lui pline de o aparentă bonomie jucăușă, cu muzica lui pe care chiar și criticii de specialitate găsesc dificil să o încadreze și a cântat pentru hunedoreni la restaurantul WERK. Apropiat și cald, ca o cunoștință veche, a avut răbdare și a făcut zeci de fotografii, cu fiecare dintre cei care care și-au dorit acest lucru. A glumit, a cântat, apoi iar a glumit, și iar a cântat și, la urmă, a mărturisit pentru cititorii REPLICA: „Dacă aș avea o baghetă fermecată, i-aș face pe toți fericiți!

Rețete de trecut toamna cu muzică bună, la WERK

Reporter: Cântece vesele sau triste, cântecele lui Pavel Stratan? La prima vedere e o ironie ludică în ele, dar, dacă le asculți cu inima, ele par să ascundă multă durere și neputință.

Pavel Stratan: Eu aș spune că sunt cântece foarte triste, dar, totodată, lumea, după dispoziția pe care o are, poate să se bucure sau poate să se întristeze, poate să se amuze, chiar… Într-o piesă găsești de toate. Dar, mereu m-am străduit să fac contrastul ăsta: melodie tristă, cu cuvinte ironice sau melodie veselă, cu cuvinte triste.

Cântece și povești…

De ce întotdeauna o combinație? De ce niciodată un cântec vesel de la un capăt la altul sau un cântec trist, cu adevărat trist?

Nu știu… Nu știu… Un contrast poate să te oprească, să te gândești un pic: de ce astăzi mă bucur de piesa asta și mâine mă întristez?…

Sunt multe povești din lumea satului în versurile lui Pavel Stratan, versuri cum ar fi “eu beu”, “eu când mă-mbat îs bat/ când merg mă țin de gard”… De ce apelați la această sursă de inspirație?

Eu nu beau și nu fumez. Mai mult, eu nu consider că am făcut piese despre băutură sau fumat. Piesele mele sunt complet despre altceva. Fiecare le ascultă și le înțelege… după cum le înțelege. Eu nu am scris despre mine, eu am scris despre Noi. Eu am fost cel care am jucat rolul Nostru: dacă nu făcea Ghiță, făcea Vasîle. Dacă nu făcea Vasîle, făceam eu. Cineva, dintre noi, putea să facă lucrurile pe care eu le-am descris. Asta nu înseamnă, neapărat, că eu le-am făcut.

Când apar obstacole în viață, pentru că ele mereu apar, cum le depășiți? Și care e sensul de dincolo de suferință? Pentru că, chiar și în spatele aparentei veselii a muzicii lui Pavel Stratan, este o profunzime dureroasă.

Sunt oameni care, când le e greu, doar se roagă. Eu muncesc. Mai bună rețetă, nu știu. Nu doar te rogi, ci și muncești. Eu cu cât mai mult muncesc, cu atât mai repede se rezolvă orice.

“Niciodată n-am crezut că o piesă de-a mea ar putea să ajungă la radio.”

A fost un moment, ca un declic, în care ați știut că veți face muzică toată viața? O clipă în care v-ați dat seama că ăsta e destinul dumneavoastră?

Coadă la autografe și poze...
Coadă la autografe și poze…

Nu. Cel mai mult mi-am dorit, dar niciodată n-am crezut că o piesă simplă, pe care am făcut-o pentru prietenii mei, va prinde la public. Este cazul întregului prim album. Eu am făcut piesele pentru prietenii mei. Dar, a fost așa că n-a plăcut numai prietenilor mei, a plăcut mai multora și, atunci, vrând-nevrând, ascultătorii m-au tras în față. M-au preluat radiourile, după ce, niciodată în viață nu am crezut că o piesă de-a mea ar putea să ajungă la un radio.

Cel mai fericit moment din copilărie care a fost?

Cred că toată copilăria a fost o bucurie. Acum mi se pare că a fost o bucurie. Atunci nu prea mi se părea. Nu cred că, vreodată, copiii noștri să mai aibă așa o bucurie! Ei nu mai pot să se bucure cum ne bucuram noi de mărunțișuri. Acum viața merge cu altă viteză, copiii văd foarte multe, prea multe lucruri: noi, frumoase…  pe care noi nu le-am avut. Noi vedeam un lucru și îl țineam în memorie doi-trei, cinci-zece ani. Acum, copilul, după ce a schimbat foaia de internet, deja vede altceva, îi place altceva, dorește altceva, uită cu ce s-a jucat ieri…

Cum vă protejați copiii, cum vă salvați copiii de tehnologia atotprezentă?

Ține de relația părinte-copil. Dacă eu, ca părinte, joc jocurile pe care le jucam în copilărie, el încă trăiește copilăria mea. Dacă, însă, nu vrei să te joci și îi dai telefonul ca să scapi de el, atunci iese ceea ce iese… Eu mă străduiesc să îi povestesc mult din copilăria mea: ce mă jucam, vreau să îl fac să-i placă jocurile acelea… Dacă vorbești cu el limba română, limba română o să o învețe. Dacă vorbești în altă limbă… Așa și cu jocurile.

Cezar și Cleopatra. Este o întâmplare că fiul și fiica dumneavoastră au aceste nume sau așa ați vrut de la început?

La Cleopatra a fost cu intenție. Iar lui Cezar, Cleopatra i-a pus numele. Eram la televizor, când soția era gravidă, iar Măruță a întrebat-o pe Cleopatra cum are să-l cheme pe fratele ei. Ea a spus: “Cezar”, pentru că tot auzea despre Cezar și Cleopatra. Iar Măruță a spus: “Să trăiască Cezar!” Și, așa i-a rămas. Noi încă nu ne gândisem la un nume pentru el.

“Plâng. Doar că lumea nu mă vede”

V-am întrebat despre cel mai fericit moment din copilărie. Cel mai trist moment, cel mai dureros moment din viața lui Pavel Stratan care a fost? Și băieții plâng câteodată…”. Plânge și Pavel Stratan?

Pavel Stratan, sufletul și muzica lui.
Pavel Stratan, sufletul și muzica lui.

Da, plâng. Am plâns și când eram copil. Mai făceam prostii, tata ne certa… (Râde) Sigur, el avea dreptate, avea pentru ce ne certa. Dar, poate că am plâns mai mult în viața de adult. Și acum plâng. Doar că lumea nu mă vede. Plâng când  compun piesele, când le cânt, când le ascult… Nu știu de ce se întâmplă asta, dar mă emoționează până la lacrimi…

Cumpăna cea mai mare a vieții care v-a fost?

Nu-mi amintesc și nici nu vreau să-mi amintesc! Cea mai mare fericire este că am întâlnit-o pe soția mea. După ce am întâlnit-o pe soția mea, parcă tot, tot s-a… așezat într-un fel anume, așa cum trebuiau să se așeze…

Dacă ar fi să o descrieți pe Rodica în câteva cuvinte…

Cea mai SUPER de pe Pământ!

Când vine vorba despre planuri pentru viitor, dorințele încă neîmplinite ale lui Pavel Stratan care sunt?

Nu știu dacă îmi doresc mai mult decât atât! Eu sunt foarte fericit! Foarte fericit! Am doi copii, cei mai fericiți din lume! Am o soție, cea mai fericită din lume! La fericirea mea, se adună fericirea copiilor și a soției! Cu ea nu m-am contrazis niciodată, nu m-am certat niciodată. Să-i aibă Dumnezeu în pază!

Fericirea aceasta de ce credeți că depinde? Este o întâmplare fericită, Fericirea, sau trebuie muncit pentru ea?

Întâmplare, întâmplare… Dumnezeu îți dă, dar nu stă numai lângă tine! Am muncit foarte mult, ca să am așa fericire. Acum muncim împreună pentru ea. Nu cred că e cineva căruia, dacă i s-a întâmplat într-o zi bine, a uitat și nu a mai făcut nimic. Doar muncind. Eu, spre exemplu, muncesc foarte mult la câte un vers. Unii oamenii cred că muzica mea este despre băutură, dar nu e deloc așa. Nu pot să încep să lămuresc piesele pentru fiecare. Am mai încercat eu să explic versurile și, apoi, omul mi-a spus că nu-i mai place cântecul. Fiecare trebuie să creadă în ceea ce vrea el să creadă.

Sunt lucruri care vă mâhnesc? E ceva ce ați vrea altfel la lumea din jur?

Să aibă toți o soție cum am eu, copii cum am eu! Dacă aș avea o baghetă fermecată, i-aș face pe toți fericiți! Așa cum suntem noi.

ADA BERARU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.