Pensiile speciale ale foștilor parlamentari hunedoreni, la Curtea Constituțională

Opt foști parlamentari hunedoreni cer dreptul la pensia specială. Foștii parlamentari au dat în judecată Camera Deputaților, Senatul, Secretariatul General al Senatului şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor după ce le-au fost tăiate pensiile speciale. Aceștia sunt reprezentați de o casă de avocatură. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Hunedoara, iar foștii parlamentari solicită anularea ordinelor prin care au fost eliminate pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor.

Instanța a respins cererea de disjungere a acţiunii formulate de reclamanţii – foşti deputaţi și a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanţi.

„Respinge cererea de disjungere a acţiunii formulate de reclamanţii-foşti deputaţi, formulată de pârâtul Camera Deputaţilor, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie formulată de intervenientul principal Brătianu Ion, invocată de reclamanţi, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parlamentul României – Secretarul General al Camerei Deputaţilor, ca neîntemeiată. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parlamentul României – Secretarul General al Senatului, ca neîntemeiată. Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de reclamanţii Iliescu Ion, Blaga Iosif Veniamin, Firczak Gheorghe, Gaita Doru, Hortopan Ion, Ifrim Dumitru, Nedelcu Mircea şi Şteolea Petru, în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României – Camera Deputaţilor, Parlamentul României – Secretarul General al Camerei Deputaţilor, Parlamentul României – Senatul şi Parlamentul României – Secretarul General al Senatului. Dispune trimiterea la Curtea Constituţională a cererii reclamanţilor prin care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 din Legea nr. 7/2021, însoţită de încheierea de şedinţă, datele cu privire la numele părţilor şi adresele acestora, precum şi dovezile ataşate de părţi. În temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă suspendă soluţionarea cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională”, arată decizia Tribunalului Hunedoara.

Reclamanții sunt Ion Iliescu, fost deputat FSN în legislatura 1990-1992 (până la 27 septembrie 1990) şi senator PDSR în legislatura 2000-2004. Ion Iliescu a fost director al SJU Deva, în perioada 1993-1996, acesta fiind și medic chirurg. Alt fost parlamentar hunedorean care solicită dreptul la pensia specială este Iosif Blaga, fost deputat PDL în mandatul 2008-2012 și fost primar al municipiului Orăștie. Ion Hortopan, președintele Ligii Sindicatelor Pensionarilor Mineri din Valea Jiului, fost deputat PRM în perioada 1992-1996 cere și el dreptul la pensia specială. Alți foști parlamentari hunedoreni care se judecă cu Camera Deputaților, Senatul României, Secretariatul General al Senatului şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor sunt Gheorghe Fircszak (deputat în peruiada 2000-2016 din partea Uniunii Culturale a Rutenilor din România), Doru Gaita, fost senator PDSR în peruiada 1996 – 2000, Dumitru Ifrim fost deputat PDSR în perioada 1992 – 2000, Mircea Nedelcu fost senator PRM în mandatul 2000 – 2004 și Petru Şteolea fost deputat PUNR în perioada 1992 – 2000.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.