Percheziţii în judeţele Cluj şi Arad, într-un dosar de evaziune fiscală

Un număr de 12 percheziţii au loc, miercuri, în judeţele Cluj şi Arad, într-un dosar de evaziune fiscală în care fac cercetări poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din Cluj, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Faptele ar fi fost comise în perioada 2014-2020, iar prejudiciul este de 31 de milioane de lei.

Miercuri dimineaţă, sunt derulate 11 percheziţii domiciliare în judeţul Cluj şi una în judeţul Arad, la domiciliile unor persoane şi la societăţile comerciale administrate de acestea, arată Poliţia Judeţeană Cluj.

Persoanele vizate sunt bănuite de săvârşirea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală, comise în perioada 2014-2020.

Conform sursei citate, ar fi fost evidenţiate în actele contabile şi în alte documente legale cheltuieli nereale, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.

Totodată, s-ar fi ascuns sursa impozitabilă şi taxabilă, prin neînregistrarea în documentele contabile sau în alte documente legale a impozitului pe venit al salariaţilor şi a contribuţiilor sociale, pentru peste 7.000 de angajaţi a 4 socieţăţi comerciale, din judeţele Cluj şi Arad.

„Din cercetări a reieşit şi că s-ar fi omis înregistrarea în documentele contabile şi în declaraţiile fiscale a unor venituri, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, constând în impozit pe venit a microîntreprinderilor şi impozit pe profit. În cauză, prejudiciul cauzat statului român este de aproximativ 31.000.000 de lei, urmând a fi dispuse măsuri asiguratorii, în vederea recuperării acestuia”, afirmă reprezentanţii Poliţiei Cluj.

 

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *