Persoane date în urmărire pentru amenințări, furt și atacarea cu pietre a echipajului de poliție aflat în misiune, în zona minei Petrila

În data de 08 noiembrie 2022, în jurul orei 10:20, Poliția Orașului Petrila a fost sesizată de angajatul unei firme de pază cu privire la faptul că în timp ce se afla în serviciu la fosta Preparaţie a Minei Petrila, au venit spre acesta doi bărbaţi necunoscuţi, care au intrat în baraca de la postul de pază, au sustras un registru și o lanternă şi l-au amenințat verbal pe paznic, întrucât nu au fost lăsați sa sustragă cărbune din perimetrul unităţii miniere (după care au părăsit zona).
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi vor efectua cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare și furt.

În timp ce echipajul de poliție care a intervenit la eveniment se întorcea de la faţa locului (de la obiectivul încărcare cărbune al Minei Lonea, situat în fosta incintă a Preparației Petrila), pe singura cale de acces în zonă, respectiv pe drumul ce separa orașul Petrila de municipiul Petroșani, în zona cartierului „BOSNEA” din Petroșani, persoane necunoscute au aruncat, dintr-o zonă cu vegetaţie, pietre asupra autospecialei de poliție, provocând avarii ușoare caroseriei.
În acest caz, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere.

În cursul zilei 09 noiembrie a.c., şi în noaptea de 09/10 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Petrila, cu sprijinul Poliţiei Municipiului Petroşani au organizat două acţiuni cu efective mărite în zona minei fostei Mine Petrila, în scopul identificării persoanelor care au comis infracţiunile reclamate şi a prevenirii unor infracţiuni de furt de cărbune din punctul de încărcare a vagoanelor ori a distrugerii instalaţiilor industriale.
Poliţiştii vor continua, în perioada următoare, acţiunile de prevenire şi combatere a unor fapte de natură penală şi/sau contravenţională, atât pe raza oraşului Petrila, cât şi pe raza altor localităţi din judeţ.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *