Peste 1.000 de petroșăneni beneficiază de alimente europene

1.105 pachete cu alimente europene sunt distribuite la Petroșani în cadrul celei de-a doua tranșe a Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD).

Fiecare pachet conține 25 kg de produse alimentare, respectiv făină albă, făină de mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, orez, conserve de carne de vită, carne de porc, pateu de porc, compot de fructe, gem de fructe și gem de fructe dietetic. Distribuirea acestora a început deja, prin Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Petroșani.

În prima etapă, alimentele europene vor ajunge la familiile şi persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziţie scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001, precum și la beneficiarii de alocaţie pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010. Ulterior, în limita stocului disponibil, pachetele cu ajutoare alimentare vor fi distribuite către persoanele dependente, vulnerabile, încadrate în grad de handicap grav și accentuat.

Beneficiarii POAD trebuie să prezinte actul de identitate în original și să depună următoarele acte doveditoare: copie după buletin sau carte de identitate, respectiv copie după certificatul de încadrare în grad de handicap.

De precizat că persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de produse alimentare aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării acestora.

 

 

Monika BACIU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *