Peste 130 de sancţiuni contravenţionale aplicate de polițiștii hunedoreni

Peste 130 de sancţiuni contravenţionale aplicate pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, în privinţa deplasării în spaţiul public, ca urmare a acţiunilor în sistem integrat, pentru prevenirea răspândirii COVID 19. Dosar penal întocmit pe numele membrilor unei familii din Orăştie, care au încercat să evite carantinarea, deşi proveneau dintr-o „zonă roşie”.

În data de 15.04.2020, efective mărite de poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Orăştie și cei ai Secției de Poliție Rurală Orăștie au efectuat o acţiune pe raza municipiului şi a comunelor arondate, în scopul prevenirii răspândirii COVID 19.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale şi al poliţiştilor structurilor operative din cadrul I.P.J HUNEDOARA (Serviciile de Investigaţii Criminale, Ordine Publică şi Poliţie Rutieră), al jandarmilor I.J.J HUNEDOARA, al agenţilor de poliție locală şi al poliţiştilor C.F.I.C. ORĂȘTIE.

Poliţiştii au verificat respectarea măsurilor impuse pe perioada stării de urgenţă în privinţa deplasării în spaţiul public (art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3/2020), dar şi respectarea prevederilor O.U.G 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au controlat peste 80 de autoturisme și au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 113.000 lei.

Totodată, în cadrul acţiunii, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de  zădărnicirea combaterii bolilor și fals în declarații, ca urmare a identificării, în trafic, pe o stradă din Orăştie a 13 persoane (dintre care 6 sunt minori de nu răspund penal).

Cu privire la aceştia, cercetările au stabilit că, în dimineața zilei de 15.04.2020, au pătruns pe teritoriul României, în două autoturisme prin punctul de trecere al frontierei Nădlac, unde au declarat autorităților în fals, în scopul evitării carantinei, că au venit de pe teritoriul Republicii Irlanda. Poliţiştii au stabilit că aceștia s-au întors de pe teritoriul Marii Britanii (declarată de autorități ca fiind zonă roșie de infectare cu virusul SARS COV 2),  nerespectând astfel măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase.

În cadrul aceleiaşi acţiuni, poliţiştii au identificat un tânăr de 24 de ani, din Orăştie, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt calificat (acesta ar fi sustras, în cursul săptămânii trecute, un acordeon dintr-un lăcaş de cult neo-protestant din localiate). Faţă de tânăr, poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.

În cursul zilei de ieri, la nivelul judeţului, în urma acţiunilor în sistem integrat, poliţiştii hunedoreni au aplicat, în urma controalelor ce au avut loc în judeţ, 132 de amenzi, în valoare de 233.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, în privinţa deplasării în spaţiul public.

În continuare, dispozitivele de poliție vor fi prezente în stradă și vor desfășura activități pentru menținerea unui climat de ordine si siguranța publică.  Astfel de acțiuni au loc şi în alte localităţi din județ.

Polițiștii hunedoreni verifică și respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină și a celor impuse, pe timpul stării de urgență, unităților comerciale, efectuând totodată controale pentru combaterea criminalității economice.

În misiunile lor, polițiștii sunt sprijiniţi de polițiști locali, alăturându-se, în activitățile în sistem integrant, jandarmi și efective ale M.Ap.N.

Polițiștii sunt pregătiți pentru a interveni la sesizările cetăţenilor și pentru a oferi ajutor celor aflați în nevoie.

Reamintim că dispozitivul de ordine și siguranță publică acționează pentru prevenirea și limitarea răspândirii noului Coronavirus (COVID 19), dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Apelați 112 – Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă –  numai în cazuri de urgenţă, care necesită intervenţia promptă a structurilor specializate pentru soluţionarea acelui eveniment.

 

IPJ Hunedoara

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *