Peste 91% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate

Peste trei sferturi din cazurile confirmate de infecţie cu SARS-CoV-2 din săptămâna 13-19 septembrie au fost la persoane nevaccinate, în timp ce 91,5% din decesele înregistrate au fost la persoane care nu au făcut vaccinul anti-COVID, relevă raportul Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Potrivit Comitetului de coordonare a vaccinării, din raportul INSP reiese că, în săptămâna 13-19 septembrie, 75,8% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate.
Totodată, 91,5% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.
În perioada menţionată, 35,5% din totalul cazurilor s-au înregistrat in Bucureşti, Timiş, Cluj, Ilfov şi Iaşi.
Conform sursei citate, de la începutul pandemiei până în prezent, 1 din 77 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical. De asemenea, 85,9% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 57,4% din decese au fost la bărbaţi. 94,5% din persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
„Trebuie să protejăm persoanele vulnerabile! Doar prin responsabilitate putem reveni la normalitate. Cea mai simplă şi mai la îndemână metodă prin care putem să învingem virusul rămâne vaccinarea”, a subliniat CNCAV.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *