Piaţa de streaming europeană a depăşit anul trecut 11,5 miliarde de euro

Piaţa de streaming europeană a depăşit anul trecut 11,5 miliarde de euro, iar platformele Netflix şi Amazon au dominat în cele 28 de state din Blocul Comunitar, potrivit unui raport lansat marţi de European Audiovisual Observatory (EAO).

Anul 2020 a fost marcat de o creştere masivă a serviciilor video-on-demand, cu venituri de 11,6 miliarde de euro. În urmă cu zece ani, a fost înregistrat un venit de 388,8 milioane de euro.

Creşterea a venit din serviciile video-on-demand (SVOD) cu abonament, care au înregistrat venituri de 9,7 miliarde de euro, faţă de 12,1 milioane de euro în 2010. O creştere a fost înregistrată şi în ceea ce priveşte jucătorii de pe piaţă, în Europa fiind lansate Disney+, grupul francez Salto şi Britbox (joint venture al BBC şi ITV).

Restricţiile impuse în contextul pandemiei în cea mai mare parte a Europei au determinat consumatorii să se îndrepte mai mult spre platformele de streaming.

Aproximativ 140,7 milioane de europeni sunt abonaţi la cel puţin un serviciu SVOD, potrivit datelor Ampere Analysis, faţă de 103,2 milioane, în 2019, şi 73,6 milioane, în 2018, citează The Hollywood Reporter.

Raportul EAO arată că liderii la nivel global, Netflix şi Amazon, sunt principalii beneficiari în piaţa europeană.

Este estimat că Netflix a câştigat anul trecut 5,34 miliarde de euro de la cei 54,4 milioane de abonaţi din 28 de ţări europene. Amazon Prime Video are 29 de milioane de abonaţi în Europa şi 910 milioane de euro venituri anul trecut.

Ele sunt urmate de Apple TV+, cu 12,2 milioane de abonaţi europeni, Disney+ (aproximativ 10 milioane de abonaţi), platforma de sport Dazn (4 milioane abonaţi), HBO (1,6 milioane de abonaţi) şi Now TV, controlat de Sky, cu 1,9 milioane de abonaţi în Europa.

Per ansamblu, serviciile video-on-demand (inclusiv închirieri, vânzări prin VOD şi VOD susţinut de reclame) deţin 7% din piaţa audiovizuală europeană, care a însemnat 114 miliarde de euro în 2019, ultimul an pentru care sunt disponibile cifre. Box office-ul european a însemnat 6% din total.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *