Podul peste Strei va fi consolidat

Podul peste râul Strei din localitatea Călan va fi reabilitat. 4.118.613 lei vor costa lucrările de extindere și consolidare a infrastructurii și schimbarea suprastructurii existente cu o suprastructură nouă din confecții metalice.

“Ținând cont de existența unor defecte sau degradări importante la elementele principale de rezistență, care periclitează siguranța circulației, se vor lua măsuri imediate de remediere a acestor defecte/degradări, ca urmare, până la realizarea unor lucrări de intervenție se impune introducerea de urgență a unor restricții de circulație: limitarea vitezei de circulație la maxim 30 km/h până la remedierea suprafeței de rulare a carosabilului; limitarea distanței de circulație dintre vehicule la 50 de metri până la remedierea problemelor structurale la reazeme, suprastructură”, arată expertiza tehnică a podului.

Lucrările trebuie realizate în termen de 8 luni de la data atribuirii contractului. Podul a fost realizat în anul 1960, iar elementele principale de rezistență prezintă degradări și defecte. Potrivit proiectului, se propun lucrări de extindere şi de execuţia a unei suprastructuri noi a podului. Podul existent are o suprastructură  de peste 100 de metri şi lăţimea de 13,50 metri. Totodată se va realiza și o pistă pentru bicicliști.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.