„Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!” a ajuns la cea de-a XII-a ediție

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul celei de-a XII-a ediții competiției „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, la care se pot înscrie elevii din clasele a XI-a și a XII-a, iar câștigătorii pot fi admiși în UPT fără concurs de admitere (conform metodologiei).

Elevii de liceu, împreună cu profesorii acestora, sunt invitați să participe, având astfel ocazia să cunoască mediul universitar tehnic timișorean, oferta de studii a Politehnicii, să-și verifice cunoștințele în domeniile de interes prin participarea la concursurile organizate de facultăți, să ia contact cu cei care sunt deja studenți și să cunoască îndeaproape orașul Timișoara.

Acțiunea, care este una de tradiţie, aflată acum la ediţia a XII-a, vizează informarea și familiarizarea liceenilor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei mai bune tranziții spre învățământul superior și orientarea lor către o carieră de succes.

De asemenea, în cadrul evenimentului, vor fi organizate o serie de concursuri dedicate diverselor domenii de specializare, după cum urmează:

Concursul de arhitectură „Hans Fackelmann” dedicat viitorilor studenţi arhitecți
Organizator: Facultatea de Arhitectură și Urbanism
Etapa finală: 10.05.2025
Detalii: https://www.vreaulaarhitectura.ro/

Concursul de Matematică „Valeriu Alaci”
Organizator: Facultatea de Automatică și Calculatoare
Etapa finală: 29.03.2025
Detalii: https://www.concursulvaleriualaci.upt.ro/

Concursul de Informatică „Alexandru Rogojan”
Organizator: Facultatea de Automatică și Calculatoare
Etapa finală: 12.04.2025
Detalii: https://ac.upt.ro/rogojan/

Concursul „iTEC”
Organizator: Facultatea de Automatică și Calculatoare
Etapa finală: 04 – 06.04.2025
Detalii: https://itec.ro/

Concursul „Construcţiile – Tradiţie şi Viitor”
Organizator: Facultatea de Construcții
Etapa finală:12.04.2025
Detalii: https://www.ct.upt.ro/studenti/concurs/index.htm

Concursul „Electronica între harware şi software”
Organizator: Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii și Tehnologii Informaționale
Etapa finală: 22.05.2025
Detalii: https://etc.upt.ro/avizier/concursuri-studentesti/98-concurs-electronica-intre-hardware-si-software

Concursul Profesional de Idei „Intelligent Electricity Generation
Organizator: Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică
Etapa finală: 15.04.2025
Detalii: https://iee.upt.ro/ro/ieg

Concursul “Anton Saimac”
Organizator: Facultatea de Inginerie din Hunedoara
Etapa finală: 05.04.2025
Detalii: https://www.fih.upt.ro/sites/antonsaimac/

Concursul național de chimie „Coriolan Drăgulescu”
Organizator: Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului
Etapa finală: 17.05.2025
Detalii: https://chim.upt.ro/ro/evenimente/concurs-coriolan-dragulescu

Escape Game – Acceptă provocarea MPT
Organizator: Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi
Etapa finală: 03-04.04.2025
Detalii: https://mpt.upt.ro/escape-game/

Competiția Tehnică „Leonardo da Vinci”
Organizator: Facultatea de Mecanică
Etapa finală: 23-26.04.2025
Detalii: https://mec.upt.ro/concursul-de-proiecte-leonardo-da-vinci/

Olimpiadele comunicării
Organizator: Facultatea de Științe ale Comunicării
Etapa finală: 12.05.2025
Detalii: https://sc.upt.ro/ro/evenimente/olimpiadele-comunicarii

Detalii privind perioada de înscriere și modalitățile de calificare în runda finală pot fi consultate online, pe paginile web ale concursurilor, menționate mai sus.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *