Polițiștii deveni au indentificat un tânăr bănuit de comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune, prin metoda „accidentul”

În data de 06.11.2017, la ora 16:08, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată telefonic de un bărbat în vârstă de 75 de ani, din municipiul Deva,  cu privire la faptul că, în jurul orei 15:50, în timp ce se afla la domiciliu, a fost contactat telefonic de un bărbat necunoscut, care a pretins că este nepotul său. Cu ocazia convorbirii telefonice, respectiva persoană, sub pretextul că ar fi fost implicată într-un accident și invocând o stare de urgență, i-a pretins deveanului 10.000 de lei.

Persoana vătămată și-a data seama imediat că apelantul a prezentat o stare de fapt fictivă, motiv pentru care a sesizat Poliţia Municipiului Deva, care a demarat cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de înşelăciune.

Tot ieri, la ora 20:15,  Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de un bărbat în vârstă de 69 de ani, din municipiul Deva, cu privire la faptul că, în jurul orei 18:30, o persoană necunoscută, sub pretextul unui „accident de circulație”,  l-a determinat să îi dea 8.800 lei.

Poliţiştii deveni, la scurt timp de la primirea celor două sesizări, în urma activităților desfășurate, au depistat, pe raza municipiul Deva, un minor în vârstă de 17 ani, din judeţul  Constanța. Asupra acestuia au fost găsite trei telefoane mobile, dar şi a mare sumă de bani, ce a fost ridicată pentru cercetări (42.850 de lei și 300 de euro).

Faţă de cel în cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii  infracţiunii de înşelăciune, comisă prin metoda „accidentul”, atât pe raza judeţului Hunedoara, cât şi a altor judeţe (Cluj, Alba etc.).

Minorul a fost reţinut pentru 24 de ore şi depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Municipiului Deva, urmând a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor preventive.

 Recomandări preventive:

 Pentru a nu deveni victimă a infracţiunii de înşelăciune comisă prin acest mod de operare, poliţiştii vă recomandă să verificaţi dacă ruda respectivă este într-adevăr rănită sau a fost implicată într-un accident rutier. Trebuie reţinut că nici Poliţia, nici reprezentanţii Parchetului nu reţin telefoanele mobile ale celor implicaţi într-un accident rutier. De asemenea, solicitaţi apelantului date despre unitatea medicală, de poliţie sau parchet unde s-ar afla ruda şi telefonaţi acolo pentru confirmare.

 În cazul în care sunteţi contactat de persoane necunoscute şi nu reuşiţi să aflaţi dacă informaţiile sunt corecte, solicitaţi o întâlnire directă cu acestea şi apelaţi de urgenţă numărul 112, pentru a cere sprijinul Poliţiei.
Pentru a împiedica „documentarea” infractorilor  cu privire la familia dumneavoastră, vă recomandăm să fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact pe reţelele de socializare sau pe stradă,  aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle informaţii despre familie sau vecini, pentru a le folosi în comiterea unor infracţiuni.

Codul Penal prevede că inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani. Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani.

 

Biroul de presă -IPJ HUNEDOARA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.