Poluarea de pe Jiu, încă analizată de specialiști

Specialiștii de la Apele Române Jiu verifică cauza mortalității piscicole din Jiul de Vest. Încă nu se cunoaște sursa poluării. În cursul acestei zile, echipa de la Apele Române Jiu a îndepărtat din cursul de apă Jiul de Vest, peștii morți în urmă poluării de zilele trecute.

 

Inspectorii Serviciului Inspecția Bazinală a Apelor împreună cu celelalte instituții abilitate caută în continuare sursa de poluare. Pentru stabilirea cauzei mortalității piscicole de pe râul Jiul de Vest, specialiștii Apele Române Jiu au solicitat analiza toxicologică către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București pentru probele de faună piscicolă din mai multe specialii. Astfel cinci exemplare de mreană vânătă, șase exemplare de beldiță și șase exemplae de clean vor fi trimise spre a fi analizate.

 

Amintim că specialiștii S.H.I Petroșani au confirmat ieri, 09 august 2021, mortalitatea piscicolă din cursul râului Jiul de Vest, între localitățile Aninoasa și Vulcani, dar nu au găsit sursa de poluare.

 

„În cursul aceleași zile o echipă de specialiști din cadrul A.B.A Jiu Craiova, împreună cu o unitate mobilă de laborator s-a deplasat pe cursul de apa Jiul de Vest, zona Livezeni-Coroiești, pentru a preleva probe de apă și pește în vederea analizelor. Totodată, echipele formate ( inspectori, laboranți, ingineri și biologi) împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu Deva s-au deplasat în zona afectată pentru a depista sursa de poluare, având în vedere că pe suprafața apei se putea observa o spumă de culoare galben-maronie și o cantitate însemnată de pești morți ( cca 30 kg)”, arată Apele Române Jiu.

 

În urma analizelor inițiale la proba de apă s-a constatat că nu au fost înregistrate depășiri ale indicatorilor analizați.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *