Prefectura Hunedoara: Informare privind întâlnirea cu liderii sindicatului „Muntele” din Valea Jiului

La sediul din Petroșani al Complexului Energetic Hunedoara, prefectul județului, Călin Petru Marian, a răspuns invitației liderilor sindicatului „Muntele” din Valea Jiului, și a participat la o întâlnire în cadrul căreia sindicaliștii au prezentat problemele urgente ale membrilor și au cerut sprijinul pentru accelerarea procesului de reorganizare a companiei. A participat la discuții Vetuța Stănescu – deputat PNL de Hunedoara, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi și conducerea C.E.H. reprezentată de Cristian Roșu – administrator special și Samuel Dioane – director general.

Printr-o informare prezentată la începutul discuțiilor, sindicaliștii au solicitat „Sprijinul și implicarea autorităților în identificarea urgentă a soluțiilor care pot duce la evitarea falimentului celui mai mare angajator din județ, garantând succesul procesului de reorganizare”.

Reprezentanții salariaților din mineritul Văii Jiului, au cerut reprezentanților legislativului, Vetuța Stănescu și ai executivului, prefectul Călin Petru Marian, să sprijine mineritul prin aprobarea unei Ordonanțe de Urgență  care să permită C.E.H. accesul la fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, constituit la Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

De asemenea, potrivit președintelui executiv al Sindicatului „Muntele”, Alin Sin, procesul de reorganizare a activității CEH este extrem de întârziat și trebuie urgentat pentru a evita falimentul.

Atât prefectul județului, Călin Petru Marian, cât și Vetuța Stănescu, deputat PNL au răspuns tuturor întrebărilor sindicaliștilor. Conform celor prezentate, în următoarele 3 luni, se va putea vorbi de înființarea Complexului Energetic Valea Jiului, care se va desprinde de Termocentrala Mintia.

 

 

Biroul de presă/Prefectura Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *