Preşedintele Klaus Iohannis discută cu premierul, cu mai mulţi miniştri şi cu secretarul de stat Raed Arafat măsurile de gestionare a epidemiei de coronavirus

Preşedintele Klaus Iohannis discută luni cu premierul, cu miniştrii Sănătăţii, Internelor şi Educaţiei şi cu secretarul de stat Raed Arafat masurile de gestionare a epidemiei de coronavirus.

”Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea luni, 27 aprilie a.c., ora 12:00, la Palatul Cotroceni, o şedinţă privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 cu Prim-ministrul României, Ludovic Orban, Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat”, a anunţat Administraţia prezidenţială.

O posibilă temă de discuţie este modalitatea de reluare a cursurilor în şcoli, precum şi de desfăşurare a examenelor în acest an.

La finalul şedinţei, preşedintele va susţine o declaraţie de presă.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut şi săptămâna trecută astfel de întâlniri cu premierul Ludovic Orban şi cu diferiţi miniştri, precum şi cu secretatul de stat Raed Arafat.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *