Presupusa autoare a atacului de la YouTube identificată drept Nasim Aghdam din San Diego

Presupusa autoare a atacului armat de la sediul YouTube este o locuitoare în vârstă de 39 de ani a oraşului San Diego, identificată de doi reprezentanţi ai agenţiilor de aplicare a legii drept Nasim Aghdam, relatează The ssociated Press.

Ea a fost citată într-o relatare, în 2009, a publicaţiei San Diego Union-Tribune, la o acţiune de protest organizată de People for the Ethical Treatment of Animals faţă de folosirea porcilor în cadrul unor formări militare în traumatologie.

Ea era purta o perucă, blugi cu pete de ”sânge” pe ei şi o sabie de plastic la acest miting organizat lângă baza puşcaşilor marini Camp Pendleton.

”Pentru mine drepturile animalelor sunt egale cu drepturile omului”, declara Aghdam pentru ziar la acea vreme.

Şeful Poliţiei din San Bruno Ed Barberini a anunţat că atacatoarea a deschis marţi focul cu o armă de mână, într-o curte exterioară, la sediul YouTube, a rănit trei persoane şi apoi s-a împuşcat mortal. O patra persoană s-a rănit la gleznă în timp ce fugea.

FURIOASĂ PE YOUTUBE

Tatăl suspectei spune că aceasta era supărată pe YouTube, după ce compania a încetat să o plătească în schimbul videoclipurilor pe care le posta pe platformă.

Ismail Aghdam a declarat pentru Bay Area News Group că a avertizat poliţia cu privire la faptul că fiica sa Nasim Aghdam s-ar fi putut duce la YouTube deoarece ”ura” compania.

El a declarat că şi-a dat fiica dispărută luni, după ce nu a răspuns la telefon timp de două zile.

Familia a primit un telefon de la poliţia din Mountain View marţi, către ora locală 2.00 (12.00, ora României) prin care era anunţată că femeia a fost găsită dormind într-o maşină, a declarat el.

Ismail Aghdam a adăugat că i-a avertizat pe poliţişti că fiica sa s-ar putea duce la YouTube.

O purtătoare de cuvânt a Poliţiei din Mountain View, Katie Nelson, a confirmat că poliţişti au localizat marţi dimineaţa o femeie care dormea într-un vehcul, într-o parcare.

Femeia a refuzat să răspundă la întrebări, a precizat ea. Nelson nu a răspuns când a fost întrebată dacă poliţia a fost avertizată că Aghdam s-ar putea duce la YouTube.

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *