Prețul aurului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ianuarie 2015. Francul elvețian a înregistrat un nou record

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, luni, un curs de referinţă de 4,7334 lei/euro, în scădere cu 0,01% faţă de valoarea atinsă vineri. Totodată, francul elveţian a ajuns la cel mai ridicat nivel din ianuarie 2015 până în prezent, iar aurul a atins cea mai mare valoare din ultimii 7 ani. În plus, lira sterlină a ajuns la cel mai scăzut nivel din decembrie 2018 până în prezent.

Vineri, euro a urcat la 4.7340 lei.

Luni, euro a scăzut la 4.7334 lei.

Cursul francului elveţian a crescut de la 4.3251 lei la 4.3556 lei. Acesta este cel mai ridicat nivel din 28 ianuarie 2015, când a fost 4.3632 lei.

Preţul gramului de aur a urcat de la 197.0737 lei la 198.9510 lei, pe fondul creşterii volatilităţii pe pieţele financiare internaţionale. Acesta este cea mai mare valoare din 12 octombrie 2012, când a fost 200.0499 lei.

Lira sterlină a scăzut de la 5.1743 lei la 5.1534 lei, pe fondul tensiunilor referitoare la Brexit. Acest nivel este cel mai scăzut din 28 decembrie 2018, când a fost 5.1522 lei.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut de la 4.2647 lei la 4.2454 lei.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *