Preţurile petrolului au crescut joi, după ce mai mulţi producători au anunţat reduceri ale producţiei

Preţurile petrolului au crescut joi, în ultima zi de tranzacţionare a lunii aprilie, după ce mai mulţi producători au anunţat reduceri ale livrărilor, în timp ce stocurile de ţiţei ale Statelor Unite par să nu crească atât de rapid pe cât se temeau unii analişti, transmite Reuters.

Cererea de carburanţi la nivel global a scăzut cu circa 30% în aprilie. Chiar şi după anunţul OPEC şi al aliaţilor săi referitor la un acord de o amploare fără precedent pentru reducerea livrărilor de ţiţei, cotaţia petrolului de referinţă pe piaţa americană a închis pe 20 aprilie la un minim record, în teritoriu negativ. Traderii au fost nevoiţi să plătească 37,63 de dolari pe baril în cazul contractelor future cu livrare în luna mai, pentru a scăpa de petrolul nedorit.

Preţurile şi-au revenit într-o anumită măsură, dar sunt încă cu mai mult de 60% sub nivelul de la începutul acestui an.

În ultima zi a lunii aprilie, contractele futures pentru petrolul Brent cu livrare în iunie au urcat cu 2,73 dolari, respectiv cu 12%, încheind tranzacţiile la 25,27 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins din 20 aprilie

Cotaţia petrolului american West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în iunie a avansat cu 3,78 dolari, sau cu 25%, la 18,84 dolari pe baril, cel mai ridicat nivel atins din 16 aprilie.

La nivelul lunii aprilie, preţul petrolului Brent a urcat cu aproximativ 11%, după ce a scăzut cu peste 65% în cele trei luni precedente.

Preţul petrolului WTI a scăzut în schimb pentru a patra lună consecutiv, cu 8%, declinul total fiind de peste 70%.

Contractele futures pentru petrolul Brent cu livrare în iulie au avansat cu circa 9%, la 26,48 dolari pe baril.

Norvegia, cel mai mare producător de petrol din Europa Occidentală, a anunţat că va reduce producţia începând din luna iunie şi până în decembrie, pentru prima oară în ultimii 18 ani, alăturându-se eforturilor făcute de marii producători de ţiţei pentru susţinerea preţurilor şi reducerea excedentului de producţie.

Royal Dutch Shell a anunţat între timp prima reducere a dividendelor după cel de-al Doilea Război Mondial.

Grupul american ConocoPhillips va reduce semnificativ producţia de ţiţei în următoarele săptămâni, până în iunie intenţionând să închidă 35% din activităţile de producţie.

Producătorul rus de gaze Novatek intenţionează să reducă în acest an cheltuielile de capital cu o cincime, majoritatea fiind legate de proiectele din sectorul petrolier.

Stocurile de ţiţei din Statele Unite au crescut săptămâna trecută cu 9 milioane de barili, la 527,6 milioane de barili, potrivit datelor Administraţiei pentru Informaţii în Domeniul Energiei din SUA, creşterea fiind sub cea de 10,6 milioane de barili anticipată de analişti.

Preşedintele american Donald Trump a declarat că administraţia sa urmează să prezinte în curând un plan pentru susţinerea companiilor din industria petrolului.

Nouă companii, între care Chevron şi Exxon Mobil au convenit să închirieze spaţii pentru stocarea a 23 de milioane de barili de ţiţei în rezerva strategică de petrol a SUA.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *