Primăria Deva a plătit alocațiile pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

Primăria Municipiului Deva a plătit, marți, 15 decembrie 2020, suma de 86.934 de lei reprezentând drepturi – pentru luna noiembrie 2020 – ale elevilor cu cerințe educaționale speciale (CES) din cele 10 unități de învățământ preuniversitar din municipiul Deva.

Școlile vor efectua plățile către elevi începând de joi, 17 decembrie 2020.

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 564/2017 actualizată, elevii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă beneficiază de:

– alocație zilnică de hrană (acordată lunar)

– alocație pentru rechizite școlare, îmbrăcăminte și încălțăminte, materiale igienico-sanitare și cultural-sportive, jucării și transport (acordată semestrial).

De la începutul anului, Primăria Deva a plătit, în total, suma de 403.276 de lei pentru finanțarea drepturilor de care beneficiază elevii cu C.E.S. integrați în învățământul de masă din municipiul Deva.

 

 

Nicolae-Florin OANCEA,

Primarul Municipiului Deva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *