ACTUALITATECOMUNITATESOCIAL

Digitalizarea avansează, dar este încă contra cronometru: Peste 400 de primării din țară, neînrolate pe Ghișeul.ro. Șase sunt din județul Hunedoara

Apropierea termenului-limită legal impus pentru conectarea administrațiilor locale la platforma națională Ghișeul.ro pune presiune pe sute de edili din întreaga țară. Vicepremierul României, Oana Gheorghiu, a lansat un apel public către primarii care nu au făcut încă demersurile necesare, subliniind că digitalizarea este o obligație legală, dar și un serviciu esențial datorat cetățenilor.

Potrivit datelor oficiale, în prezent mai există 428 de primării neînrolate în sistem, deși data-limită stabilită de lege este 25 august. În ciuda numărului încă ridicat, ritmul conectării s-a accelerat considerabil în ultimele săptămâni. Cu trei săptămâni în urmă, numărul unităților administrativ-teritoriale neconectate se ridica la 919, ceea ce înseamnă că mai mult de jumătate dintre ele – respectiv 491 de primării – au finalizat procesul în ultimele zile.

Vicepremierul a catalogat ritmul recent drept un „progres bun”, având în vedere lentoarea din trecut, însă a avertizat că rezultatul rămâne deocamdată insuficient pentru a garanta accesul tuturor românilor la servicii publice digitale.

„Digitalizarea aduce transparență, ne scapă de drumuri, de așteptatul la coadă și de birocrație. Fac un apel public către primarii responsabili să acționeze în interesul oamenilor în slujba cărora se află și să realizeze cât mai repede procesul de înrolare”, a punctat Oana Gheorghiu.

Situația se răsfrânge și la nivel local, unde șase comune din județul Hunedoara nu au reușit încă să finalizeze procedurile de înrolare pe platforma de plăți online. Printre localitățile hunedorene vizate de apelul autorităților centrale se numără: Bulzeștii de Sus; Bunila; Sarmizegetusa; Toplița; Totești; Vălișoara.

Înrolarea pe platforma Ghișeul.ro le permite cetățenilor să achite impozitele, taxele locale și amenzile direct de pe telefon sau calculator, eliminând necesitatea deplasării la ghișeele fizice ale instituțiilor publice.

Monika BACIU