Primele rezultate ale Evaluării Naţionale, aşteptate astăzi. Când pot fi depuse contestațiile

Primele rezultate ale Evaluării Naţionale sunt aşteptate, joi, până la ora 14.00, iar elevii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate în 30 iunie.

Potrivit datelor Ministerului Educaţiei 155.820 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au fost înscrişi în vederea susţinerii Evaluării Naţionale.

Examenul a început în 14 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română şi a continuat, în 16 iunie, cu proba la Matematică, iar vineri, 17 iunie, cu proba la Limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate, joi, până la ora 14:00.

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) şi 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Acestea pot fi transmise şi prin mijloace electronice.

„Candidaţii care depun / transmit contestaţiile completează, semnează şi depun / transmit şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, a precizat ministerul.

Rezultatele finale vor fi afişate joi, 30 iunie. 

Comunicarea rezultatelor obţinute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Anul trecut, înaintea contestaţiilor, 76,80% dintre candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *