Program modificat la Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva

Programul Adăpostului de urgență pe timp de noapte Deva va fi prelungit cu trei ore – începând de luni, 20 noiembrie 2023. Astfel, serviciul social de urgență destinat persoanelor fără adăpost va funcționa zilnic, de luni până duminică, între orele 16:00 – 7:00. Noul program este valabil până în data de 31 martie 2024.

Adăpostul de urgență pe timp de noapte a găzduit, de la începutul lunii noiembrie, un număr de 23 de persoane. Anul trecut, de serviciul social al DAS Deva au beneficiat aproape 160 de persoane. Mai mult de jumătate din totalul beneficiarilor înregistrați în 2022 au fost găzduiți în baza unui contract pe perioadă determinată, în timp ce alți 47% au petrecut în Adăpost maximum cinci nopți, în baza unei solicitări scrise – potrivit datelor centralizate de Biroul Responsabil de Domeniul Serviciilor Sociale.

Perioada maximă de găzduire este de 180 de zile/an – în cazul persoanelor fără adăpost, care au avut ultimul domiciliu sau ultima reședință în municipiul Deva, în timp ce persoanele aflate în tranzit în oraș pot beneficia de cel mult 5 zile de găzduire, conform Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social.

Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva are o capacitate de 30 de locuri (în 10 camere) și dispune de bucătărie, sală de mese, băi cu dușuri, spații igienico-sanitare, spălătorie, uscătorie și călcătorie, camere de carantinare (cu baie proprie), mobilier și echipamente specifice. Persoanele găzduite pe bază de contract beneficiază, zilnic, de două mese (cină și mic dejun), asigurarea igienei personale și a îmbrăcămintei, asigurarea hainelor de schimb pe timpul nopții, asistență socială, juridică și psihologică.

INFORMAȚII cu privire la actele necesare pentru admiterea în Adăpostul de urgență pe timp de noapte, categoriile de persoane care pot beneficia de serviciul social, condițiile de accesare a acestuia și drepturile și obligațiile beneficiarilor pot fi consultate pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Servicii sociale.

INFORMAȚII SUPLIMENTARE se pot obține la numerele de telefon 0725.952.572 (luni – joi, între orele 8:00-16:30 și vineri, între orele 8:00-14:00) și 0374.622.901 (luni – duminică, între orele 16:00–7:00).

 

Direcția de Asistență Socială Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *