Proiect-pilot de două milioane de euro, bani europeni, pentru ocuparea şomerilor şi persoanelor inactive din Valea Jiului

Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că Guvernul începe un proiect-pilot, cu bani europeni, pentru combaterea şomajului din zonele miniere şi industriale. Astfel, suma de două milioane de euro, din fonduri europene, va fi folosită într-un program pentru ocuparea şomerilor şi persoanelor inactive din Valea Jiului. „Programul va aduce un sprijin concret pentru cei aproximativ 1.560 de şomeri din această zonă, dar şi pentru alte categorii de persoane”, a afirmat Turcan.

„Am lansat astăzi public un prim apel pentru folosirea a 2 milioane de euro din fonduri europene, printr-un program pentru ocuparea şomerilor şi persoanelor inactive din Valea Jiului. Programul va aduce un sprijin concret pentru cei aproximativ 1.560 de şomeri din această zonă, dar şi pentru alte categorii de persoane”, a afirmat Raluca Turcan.

Conform sursei citate, două milioane de euro din fonduri europene vor fi cheltuiţi în beneficiul a 2.000 de persoane vulnerabile şi vor permite eradicarea în totalitate a şomajului din zona Petroşani, Vulcan, Petrila, Aninoasa, Lupeni şi Uricani.

Următoarele proiecte de combatere a şomajului vor viza alte 7 regiuni, cu peste 1 milion de beneficiari, a susţinut Turcan.

„Programul anunţat astăzi se alătură celui de screening împotriva unor boli oncologice şi a hepatitelor B şi C, prin care au fost alocate peste 103 milioane de euro către 1 milion de beneficiari. Ne propunem ca, până la finalul anului 2020, să atragem 2,8 miliarde de euro şi să continuăm programele cu bani europeni. Această sumă reprezintă o creştere de 32,52% faţă de un risc de decomitere de 2,15 miliarde de euro”, a mai afirmat Turcan.

Vicepremierul a susţinut că, în noiembrie, actualul Executiv a preluat guvernarea cu un risc de decomitere de aproape 600 milioane de euro. În mai puţin de 2 luni, am reuşit să recuperăm toţi banii europeni ameninţaţi cu dezangajarea, plus încă 467 milioane de euro. Astfel, la finalul anului 2019, am trimis spre decontare 1 miliard de euro, a spus Turcan.

„În exerciţiul financiar viitor, România are la dispoziţie aproximativ 41 miliarde de euro. Intenţionăm ca, în maximum 4 luni, să pregătim infrastructura instituţională pentru a intra în anul următor, 2021, cu proiecte mature”, a mai spus vicepremierul.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *