Proiectul de hotărâre de Guvern privind condiţiile pentru obţinerea atestatului şi procedura de atestare a asistentului maternal, pus în transparență decizională

Reprezentanţii Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse au anunţat punerea în transparenţă decizională a proiectului de hotărâre a Guvernului privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal.

Ministerul Familiei reaminteşte, într-un comunicat de presă, că printre elementele de noutate ale proiectului privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedura de atestare şi statutul asistentului maternal sunt:
– condiţiile pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a deveni asistent maternal sau, după caz, pentru a exercita această profesie;
– situaţiile în care o persoană nu poate fi asistent maternal; evaluarea socială a acestuia; elementele pe care trebuie să le cuprindă atestatul;
– situaţiile în care se retrage atestatul asistentului maternal şi sancţiuni pentru angajaţii DGASPC care nu duc la îndeplinire atribuţiile din fişa postului.
Documentaţia poate fi consultată pe pagina de internet a Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse – https://mfamilie.gov.ro/1/proiecte-de-acte-normative-2 sau la sediul Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

viewscnt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *