Proiectul prin care este extinsă lista categoriilor de persoane care se pot pensiona mai devreme fiindcă au locuit cel puţin 30 de ani în zone afectate de poluare, adoptat de Cameră

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional proiectul de lege care extinde categoriile de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora. Au fost introduse 27 de localităţi. Legea merge la promulgare.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea alin. (5) al art.65 din Legea nr.263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, urmărindu-se extinderea categoriilor de persoane care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare, dacă au locuit cel puţin 30 de ani în unele zone afectate de poluarea remanentă, precum şi pe o rază de 8 km în jurul acestora.

„Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanent ă din cauza extracţiei, preparării şi arderii cărbunelui sau a şisturilor bituminoase, a extracţiei şi preparării minereurilor de uraniu, a extracţiei şi prelucrării minereurilor feroase şi neferoase cu conţinut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac şi derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat şi siliciu ori de radiaţii din minereuri radio-active, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice şi/sau de cocs metalurgic, a prelucrării ţiţeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a ţiţeiului parafinos şi neparafinos, a distil ării ţiţeiului în vederea producerii p ăcurii şi a uleiurilor, respectiv în localităţile Baia Mare, Călăraşi, Copşa Mic ă, Drobeta-Turnu-Severin, Slatina,Târgu Mureş, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum şi în localităţile Abrud, Baia de Arieş, Lupşa, Ocoli ş, Roşia Montan ă şi Zlatna din judeţul Alba, B ăiţa din judeţul Bihor, Bac ău şi Oneşti din judeţul Bac ău, Maieru, Rodna şi Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud, Crizbav, Feldioara, Victoria şi Făgăraş din judeţul Braşov, Anina, Armeniş, Ciudanoviţa, Moldova Nouă, Oţelu Roşu şi Reşiţa din judeţul CaraşSeverin, Aghireşu, Câmpia Turzii, Căpuşu Mare, Dej, Iara şi Turda din judeţul Cluj, Năvodari din judeţul Constanţa, Baraolt din judeţul Covasna, Târgovişte şi Titu din judeţul Dâmboviţa, Galaţi din judeţul Galaţi, Br ăneşti, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgoteşti, Fărcăşeşti, Ioneşti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopşoru, Prigoria, Roşia de Amaradia, Rovinari, Urdari şi Turceni din judeţul Gorj, Aninoasa, Baia de Criş, Băiţa, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăştie, Petrila, Petroşani, Şoimuş, Teliucu Inferior, Uricani, Veţel, Vulcan din judeţul Hunedoara, Ciulniţa şi Slobozia din judeţul Ialomiţa, S ăvine şti din judeţul Neamţ, Brazi şi Ploieşti din judeţul Prahova, Bro şteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani şi Vatra Dornei din judeţul Suceava, Fârdea, Margina, Nădrag şi Tomeşti din judeţul Timiş, Mina Altân Tepe din judeţul Tulcea, Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea din judeţul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localităţii în care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizare”, prevede proiectul adoptat de către deputaţi.

Pe 5 februarie 2018, Senatul a respins propunerea legislativă, însă ea a fost adoptată decizional de către Camera Deputaţilor. Astfel, legea merge la promulgare.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *