Protest al judecătorilor şi procurorilor, în faţa Palatului de Justiţie din Cluj

Aproximativ două sute de judecători şi procurori, inclusiv de la DIICOT şi DNA, protestează, vineri dimineaţă, în faţa Palatului de Justiţe din Cluj-Napoca şi anunţă că, începând de luni, vor suspenda activitatea judiciară timp de o săptămână. În plus, magistraţii afirmă că vor declanşa procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraţilor şi vor susţine contestarea în justiţie a modului de desemnare a conducerii Inspecţiei Judiciare şi a conducerii Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.

Aproximativ două sute de procurori, judecători şi auditori de justiţue protestează, vineri, în faţa Palatului de Justiţie din Cluj-Napoca. Aceştia au anunţat că protestul de vineri durează o jumătate de oră, iar începând de luni vor suspenda activitatea judiciară timp de o săptămână.

Cauzele se vor amâna, cu excepţia celor urgente (cauze cu minori, ordine de protecţie, suspendarea actelor administrative, ordonanţe preşedinţiale), au transmis magistraţii.

În plus, aceştia au precizat că se va declanşa procedura de revocare a membrilor CSM, care ”au refuzat să apere reputaţia profesională a magistraţilor” şi ”au refuzat să adopte măsuri pentru a contraataca adoptarea şi efectele OUG nr. 7/2019”.

”Membrii CSM au refuzat să soluţioneze cererea de apărare a reputaţiei profesionale a magistraţilor insultaţi de unii avocaţi pe treptele Palatului de Justiţie la protestul anterior. Susţinem contestarea în justiţie a modului de desemnare a conducerii Inspecţiei Judiciare şi a conducerii SIIJ. Solicităm preşedintelui CSM şi preşedintele statului să sesizeze CCR pentru conflict juridic de natură constituţională generat de adoptarea OUG nr. 7/2019 pe motiv că se încalcă principiul constituţional al controlului ierarhic şi îl împiedică pe procurorul general al PICCJ să îşi exercite obligaţiile”, au transmis magistraţii.

În plus, aceştia solicită Parlamentulului să dezbată în procedură de urgenţă adoptarea cu modificări sau respingerea OUG nr. 7/2019, ocazie cu care să abroge dispoziţiile legale cuprinse la art 881-889 cu privire la Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

”Solicităm Parlamentului să modifice Legea nr. 90/2001 pentru a restricţiona dreptul Guvernului de a legifera prin OUG în domeniul legilor justiţiei şi legislaţiei penale. Solicităm Agenţia Naţională de Integritate de verificare a situaţiei de conflict de interese cu privire la Toader Tudorel care a devenit notar în timpul mandatului său de ministru şi verificarea averii pentru ministrul justiţiei şi Avocatul Poporului. Ne insuşim declaraţia de principii comunicată de Forumul Judecătorilor din România către adunările generale ale instanţelor şi parchetelor şi mandatăm această organizaţie să ne reprezinte în discuţiile cu autorităţile. Vom informa autorităţile europene cu atribuţii în materie de justiţie cu privire la situaţia ivită în România şi le vom solicita medierea cu instituţiile politice naţionale”, au mai transmis magistraţii.

Judecătorul Cristi Dănileţ a precizat că ministrul Tudorel Toader i-a fost unul dintre profesori.

”Eu sunt un fost student al donmului ministru şi mă dezic în întregime de fostul meu profesor d drept. Este unul dintre oamenii care au format generaţii întregi de magistraţi dar prin măsurile adoptate de el şi de Guvernul a dovedit că nu dă doi bani pe ştiinţa şi pe pregptirea noastră”, a spus Cristi Dănileţ.

Zilele trecute au protestat magistraţii din Braşov şi Oradea, iar vineri este programat un protest în Bucureşti, pe treptele Palatului de Justiţie.

Protestul din Capitală va avea loc la ora 18.00.

 

news.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *