Protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009 a fost făcut public

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009.

Documentul are semnăturile adjunctului SRI Florian Coldea şi prim adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, fiind aprobat de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror general şi de George Maior, director al SRI.
Protocolul stabileşte între obiective: valorificarea eficientă a capacităţilor specifice deţinute de cele două instituţii în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor şi a factorilor de risc externi şi interni Ia adresa securităţii naţionale, care pot genera sau favoriza săvârşirea infracţiunilor; punerea Ia dispoziţie a informaţiilor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice părţilor, precum şi asigurarea protecţiei acestora; efectuarea cu celeritate a demersurilor prevăzute de lege, pentru solicitarea şi obţinerea, de către Serviciu, a mandatului pentru autorizarea măsurilor privind desfăşurarea unor activităţi în scopul culegerii de informaţii; constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părţilor, în vederea documentării faptelor de terorism şi împotriva siguranţei naţionale; acordarea asistenţei în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate deţinute şi utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu acest caracter, colectarea, transportul şi distribuirea în ţară a corespondenţei oficiale; acordarea de către Serviciu, în conditiile legii, a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor în cauzele vizând faptelor de terorism şi împotriva siguranţei naţionale, în care administrarea mijloacelor de probă impune cunoştinţe ori dotări tehnice specifice sau în cauzele în care se ascultă persoane cu identitate protejată; crearea unor mecanisme informatice care să asigure comunicarea operativă, în situaţii deosebite, a datelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor fiecărei părţi.
Conform documentului, schimbul de informaţii, date, documente şi materiale se efectuează de procurori şi ofiţeri anume desemnaţi, cu aprobarea conducerii Serviciului, respectiv a conducătorului structurii/unităţii de Parchet. În situaţii excepţionale, pentru valorificarea unor oportunităţi operative, schimbul de informaţii se poate face şi Ia nivelul de execuţie, cu încunoştinţarea, de îndată, a conducerii Serviciului, respectiv a conducătorului structurii/unităţii de Parchet. Schimbul se realizează Ia sediul unităţilor centrale sau teritoriale ale Serviciului sau în locuri anume stabilite de şefii acestor unităţi şi conducătorii structurii/unităţii de Parchet (centrale sau teritoriale). În cauze complexe, cooperarea efectivă se realizează pe baza unor planuri comune, aprobate de conducerile celor două instituţii, cu precizarea sarcinilor ce revin fiecărei părţi.
Protocolul prevede că se poate solicita Serviciului, prin unitatea specializată, respectiv prin direcţiile judeţene de informaţii, efectuarea unor verifiăari tehnice, cu privire Ia identitatea titularului postului telefonic propus a fi interceptat, starea de funcţiune a postului, precum şi Ia existenţa condiţiilor tehnice necesare ducerii Ia îndeplinire a prevederilor autorizaţiei. La solicitare, Serviciul va efectua verificări în evidenţele specifice a unor date apărute în procesul de realizare a interceptărilor efectuate în baza actelor de autorizare.
Documentul stabileşte că Serviciul va asigura înregistrarea comunicărilor sau convorbirilor rezultate din interceptare pe suporţi de date inseriaţi, puşi Ia dispoziţie de procuror, precum şi trimiterea acestora Parchetului sau parchetelor teritoriale. În vederea sprijinirii activităţilor specifice desfăşurate de Parchet sau parchetele teritoriale, Serviciul va asigura transcrierea comunicărilor sau convorbirilor considerate relevante în cauză. Ulterior, Ia solicitarea scrisă a procurorului, Serviciul poate asigura redarea altor convorbiri, selectate din traficul înregistrat. Solicitarea trebuie să conţină numărul actului de autorizare, criteriul de interceptare (număr post telefonic, serie IMEI a terminalului mobil, adresa IP, frecevenţa radio), data şi ora efectuării convorbirii sau comunicării. Parchetul sau parchetele teritoriale pot solicita, în scris, Serviciului stabilirea istoricului poziţiei geografice şi caracteristicele tehnice (IMSI, I MEl) ale terminalului mobil, în condiţiile legii speciale.
Pentru asigurarea derulării cu operativitate a activităţilor de punere în executare a actelor de autorizare emise, unitatea specializată din cadrul Serviciului va desemna un ofiţer de legătură cu Parchetul, atât Ia nivel central, cât şi Ia nivel teritorial, din cadrul structurilor corespondente ale direcţiilor judeţene de informaţii.
„Mâine va fi publicat protocolul din 2009 dintre Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii. (…) Noi nu avem un protocol semnat cu DNA, avem cu Parchetul General, unde e inclusă şi DNA”, anunţa joi seară, la B1 TV, purtătorul de cuvânt al SRI Ovidiu Marincea.

El a spus că „nu vor fi surprize în acest protocol”, care cuprinde regulile pe care le aplică cele două instituţii prin respectarea legii.

Purtătorul de cuvânt al SRI a spus că protocoalele încheiate de SRI cu diverse instituţii sunt acorduri bilaterale sau multilaterale între instituţii ale statului, care stabilesc metode de aplicare a cooperării dintre acestea, „nu pe lângă lege, nu dând noi puteri vreunei instituţii, ci norme de lucru, punând în aplicare legea”.

Ministerul Public a transmis marţi că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru ca protocolul încheiat între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) să poată fi declasificat.

„În acest moment, având în vedere concluzia analizei, Ministerul Public aşteaptă punctul de vedere al Serviciului Român de Informaţii, astfel cum prevede procedura de declasificare a documentelor cu acest regim juridic, punct de vedere care a fost solicitat în scris instituţiei cosemnatare. Reamintim faptul că protocolul în cauză a fost încheiat în cadrul normativ în vigoare la data semnării, în limita şi competenţele specifice prevăzute de lege”, spunea Ministerul Public.

Preşedintele comisiei de control a SRI, Claudiu Manda, a declarat marţi că tot protocolul încheiat între Parchetul instanţei supreme şi SRI va fi declasificat, dar numai după ce Parchetul General îşi va da acordul în acest sens.

În 19 martie, Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, i-a cerut procurorului general Augustin Lazăr începerea procedurii legale de desecretizare a protocoalelor încheiate între Ministerul Public, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism si Serviciul Român de Informaţii.

Anterior, premierul Viorică Dăncilă a solicitat desecretizarea protocolalelor încheiate între SRI şi alte instituţii ale statului, „având în vedere interesul public privind clarificarea unor chestiuni extrem de importante pentru funcţionarea României că stat democratic în care funcţionează separaţia puterilor în stat, precum şi poziţia oficială exprimată astăzi de Administraţia Prezidenţială”.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.