Raed Arafat: Situaţia este una îngrijorătoare şi acest lucru îl vedem cu toţii

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, cataloghează drept „îngrijorătoare” situaţia privind evoluţia cazurilor de COVID-19 în această perioadă a pandemiei, el făcând din nou apel la populaţie să se vaccineze şi să respecte regulile de protecţie sanitară. Conform medicului, datele Institutului Naţional de Sănătate Publică arată că impactul bolii asupra copiilor în acest val al pandemiei nu este cel bănuit.

„Situaţia este una îngrijorătoare şi acest lucru îl vedem cu toţii. Avem creşteri continue în fiecare săptămână. Într-o săptămână am avut o dublare, deci săptămâna trecută a început-o cu două mii cinci sute, am terminat-o cu cinci mii şi ceva de cazuri. Asta ne atrage atenţia că suntem într-o fază în care trebuie să acţionăm foarte responsabil”, a declarat Raed Arfat marţi dimineaţă, la Antena 1.
Medicul a reamintit că în spaţiile interioare comune, magazine şi alte spaţii închise, dar şi în mijloacele de transport public, masca sanitară de protecţie trebuie purtată.

Raed Arafat a făcut din nou apel la vaccinare, arătând că majoritatea celor care se vaccinează sunt protejaţi de formele grave ale bolii.

„Vaccinarea nu e aşa de rea, sunt miliarde de oameni vaccinaţi, deja în lume”, a adăugat Arafat.
Acesta a menţionat că şcolile rămân deschise până la rata de infectare de 6 la o mie de locuitori, la recomandarea specialiştilor, dar şi a UNICEF, subliniind că în alte zone se iau măsuri la incidenţe mai mici ale bolii.
„Chiar dacă la şcoală sunt permise incidenţe mai mari, în alte zone se iau deja măsurile când ajungi la 3 la mie, la 4 la mie, se iau măsuri  pentru reducerea impactului virusului şi reducerea răspândirii acestuia. (…) Datele de la INSP pe care le avem până acum, nu există acest impact care a fost bănuit la început, cel puţin asta au zis colegii noştri, specialişti, de acolo, că impactul nu este ce s-a bănuit să fie asupra copiilor. Marea parte a copiilor se infectau şi înainte, dar se infectau cu forme foarte uşoare. Într-adevăr, o parte au ajuns în terapie intensivă zilele astea, dar protecţia copilului tot se face prin vaccinarea adultului sau prin vaccinarea copilului dacă părinţii sunt de acord, de la vârsta de 12 ani, aşa cum se face în foarte multe ţări. Protecţia copilului se face inclusiv vaccinând pe cei din jurul lui”, a adăugat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *