Rata anuală a inflaţiei a urcat în noiembrie la 16,8%, comparativ cu noiembrie 2021

Rata anuală a inflaţiei a urcat în noiembrie, comparativ cu noiembrie 2021, la 16,8%, relevă datele transmise marţi de Institutul Naîional de Statistică.

„Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 15,9%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2021 este 16,8%”, indică INS.

Conform INS, preţurile de consum în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2022 au crescut cu 1,3%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 – noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) este 13,1%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna octombrie 2022 este 101,24%.

Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2022 comparativ cu luna noiembrie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 14,6%.

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2021 – noiembrie 2022) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2020 – noiembrie 2021) determinată pe baza IAPC este 11,4%.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *