“Reciclatorii” ilegali din Deva sancționați de polițiștii locali

Persoanele care răscolesc containerele în căutarea de materiale plastice sau aluminiu sunt în atenția polițiștilor locali din Deva. Polițiștii locali spun că ,,reciclatorii” ilegali scormonesc în tomberoane și aleg de acolo deșeurile din plastic (pet-uri) și aluminiu pe care le încarcă în căruțe și le duc la centrele de colectare, unde le vând pentru câțiva bănuți. Numai că în urma lor rămân gunoaie împrăștiate.

Din păcate, aceste persoane aruncă în urma lor pe jos gunoaiele. Acestea ori sunt luate de vânt, ori rămân în preajma zonelor special amenajate pentru depozitarea deșeurilor, în cartierele orașului. Gunoaiele împrăștiate pun în pericol sănătatea populației: atrag câinii vagabonzi și rozătoarele, iar acestea la rândul lor pot răspândi boli. Chiar și cei care răscolesc în gunoaie își periclitează propria sănătate. Contactul direct cu mizeriile aruncate îi poate infecta cu diverse boli pe care le pot transmite și altor persoane cu care interacționează. Unul dintre neajunsuri este și imaginea dezolantă a zonelor respective din orașul nostru”, arată o informare a Primăriei Municipiului Deva.

Cei prinși la scormonit prin gunoaie au fost sancționați de polițiștii locali. Oamenii legii afirmă că acțiunile lor pe această linie sunt reglementate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Deva nr. 133/2013 care prevede și sancțiuni contravenționale pentru cei care nu păstrează ordinea și curățenia în locurile stabilite pentru depozitarea gunoaielor menajere sau a materialelor refolosibile, precum și păstrarea în bună stare a containerelor și a coșurilor de colectare, amplasate pe platformele de gunoi sau în alte locuri de pe raza orașului.

“Direcția Poliției Locale Deva prin Serviciul de Ordine și Liniște Publică, Paza Bunurilor, precum și conducerea Primăriei Municipiului Deva, îi asigură pe localnici că întreg orașul va fi monitorizat continuu pentru a combate acest fenomen. Celor care și-au făcut un obicei sau o afacere din răscolitul gunoaielor, polițiștii le transmit că indiferent dacă este zi sau noapte, vor fi pe urmele lor”, mai arată informarea Primăriei Deva.

Amenda aplicată celor care scormonesc prin containere poate fi cuprinsă între 100 de lei și 500 de lei.

 

Monika BACIU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *