Recomandări ale polițiștilor pentru siguranța credincioșilor

Și anul acesta, la începutul lunii noiembrie, un număr însemnat de credincioși vor fi prezenți în incinta cimiterelor din județul Hunedoara, la mormintele celor dragi, pentru  a  se ruga și a cinsti memoria celor plecați dintre noi.

Pentru a evita raspandirea COVID-19, precum și pentru prevenirea comiterii unor fapte anti-sociale (furturi din buzunare, poșete, tâlhării ori a cerșetoriei), polițiștii vor patrula în zonele frecventate de credincioși, fiind pregătiți să intervină, acolo unde situație o va impune.

Pentru derularea în condiții de siguranță a ceremoniilor religioase, se impune respectarea câtorva reguli speciale:

 

  • accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 m între persoane;
  • la intrarea în lăcaşul de cult sau în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant, pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios;
  • slujbele oficiate de către personalul de cult, în aer liber (în curtea lăcaşului de cult și cimitire), se desfăşoară cu menţinerea distanţei de 1,5 m între persoane;
  • obligativitatea administratorului cimitirului de a efectua triajul observaţional în ceea ce privește accesul în cimitir, iar persoanele care prezintă simptome de infecţie respiratorie (tuse, strănut, rinoree, temperatură) să nu fie permis;
  • se interzice prezența la cavou a unui grup mai mare de 6 persoane care nu aparțin aceleiași familii;
  • păstrarea distanței de minimum 2 m între persoane la magazinele bisericești și la operatorii economici care au ca obiect de activitate vânzarea de articole religioase sau flori;
  • limitarea numărului de persoane de către administratorul cimitirului privind accesul în cimitir în situația în care capacitatea acestuia nu mai asigură posibilitatea respectării măsurilor de protecție impuse.

Recomandăm cetățenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică și să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.

Reamintim faptul că, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

De asemenea, pentru a nu deveni victime ale infracțiunii de furt, polițiștii vă recomandă să:

 

  • manifestaţi prudenţă în zonele aglomerate, supravegheaţi-vă permanent geanta, nu luaţi asupra dumneavoastră sume mari de bani, ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi;
  • păstraţi banii în geantă, borsetă sau într-un buzunar inaccesibil şi nu în sacoşa de cumpărături sau în buzunarul de la spatele pantalonilor;
  • când sunteţi împins în aglomeraţie, verificaţi-vă imediat buzunarul cu bani sau geanta, pentru a fi siguri că nu sunteţi victima unei înscenări a unui hoţ;
  • când achitaţi diferite bunuri, nu scoateţi tot teancul de bani ci numai suma necesară plăţii contravalorii acestora;
  • obiectele tentante (telefoane mobile, laptop-uri, genţi, pungi de cadouri), lăsate la vedere în maşină, pot reprezenta adevărate „cadouri” pentru hoţi;
  • nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii, bani sau alte documente importante.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.