Monumentele dacice UNESCO rămân în pericol

„Nu am constatat distrugeri ale monumentului la Sarmizegetusa Regia, alunecările de teren nu au afectat stratul arheologic”, spune prof univ Gelu Florea, şeful colectivului de cercetare de la fosta capitală dacică. Pericolul rămâne, spun autorităţile, din cauza ploilor anunţate şi în zilele următoare, care ar putea cauza alte alunecări de teren în zonă, cu atât mai mult cu cât pământul este îmbibat cu apă.  

E nenorocire în zona cetăţilor dacice – au recunoscut şi autorităţile. „E calamitate naturală acolo, putem spune că e dezastru”, a confirmat Mircea Bobora, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara. După mai bine de două săptămâni de ploi, câteva ruperi de nori au provocat alunecări de teren fără precedent. Joi noaptea, unul din versanţii din masivul Feţele Albe s-a desprins şi a luat-o la vale. Drumul către Sarmizegetusa Regia s-a acoperit cu sute de metri cubi de pământ, buşteni şi roci aşa că s-a luat decizia închiderii lui. Tronsonul este încă blocat, atât pentru accesul auto, cât şi cel pietonal chiar dacă utilajele trimise de vineri de Consiliul Judeţean au intervenit pentru degajarea drumului. O altă alunecare de teren a afectat chiar incinta sacră din fosta capitală dacică, adică zona templelor dacice. Echipa trimisă de autorităţi a constatat că acolo cantitatea de aluviuni este uriaşă, accesul auto e imposibil, iar pământul a obturat cursul văi, iar în amonte, s-a strâns o cantitate apreciabilă de apă: „Sunt sute de metri cubi care trebuie îndepărtaţi doar în locaţia în care s-a despins o parte din masivul Feţele Albe, apoi mai este alunecarea de teren de pe drumul pavat care a rupt inclusiv parapeţii – o problemă majoră – şi mai există alunecarea de teren în monument la terasa a X-a”, spune Sorin Vasilescu, vicepreşedinte CJ Hunedoara.

Arheologi de la două muzee – Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Muzeul Naţional al Transilvaniei – au plecat să supravegheze locul şi lucrările. A ajuns sâmbătă în zonă şi prof. univ. Dr. Gelu Florea, dar şi specialişti de la Institutul Naţional al Patrimoniului(INP). „Alunecarea de teren s-a produs între terasa X şi XI. E un front de 15 metri, dar este vorba despre pământul pus acolo să astupe betoanele aşezate în anii 80. Cei de la INP fac studii de punere în valoare şi tot ei trebuie să vină cu soluţii. Noi am constatat că monumentul UNESCO nu este afectat şi alunecarea ar putea fi remediată. În zona pietonală, versantul este deosebit de abrupt, practic s-a rupt stânca, dar cred eu că e puţin probabil să apară vreo descoperire arheologică acolo. Accesul e foarte dificil, chiar şi noi am urcat cu piciorul, e clar că drumul trebuie închis până la stabilizarea versantului. Noi acum urcăm cu studenţii, de marţi o să deschidem cercetările pe terasa IX. Sper să ne lase şi vremea”, spune istoricul Gelu Florea.

Membrii grupului de suport tehnic format din mai multe instituţii au făcut vineri o primă evaluare pentru alunecarea de pe DJ705A şi au transmis un set de măsuri: „Ne-au recomandat închiderea drumului de la intersecţia Valea Albă către Sarmizegetusa Regia, evacuarea materialului – o măsură transmisă atât către CJ, cât şi către Direcţia Silvică şi Ocolul Silvic Grădişte care trebuie să scoată buştenii. Trebuie consolidate malurile şi versanţii, informate grupurile de turişti care sunt în zonă, iar Sistemul de Gospodărire a Apelor trebuie să se ocupe de recalibrarea albiei”, spune Melania Iscru, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean.  Marti, aleşii judeţeni sunt convocaţi la şedinţă de îndată pentru o decizie privind „închiderea temporară a circulației rutiere până la restabilirea stării de normalitate pe drumul județean DJ 705A de la km.33+370 și până la km.37+370, intrare pe Valea Albă (remiză) – intrare pe drum pietonal (barieră).”    

Între timp, specialiştii caută soluţii: „Am luat legătura cu un profesor universitar de la Facultatea de Construcţii din Timişoara. Acolo unde versantul a alunecat peste drumul pietonal către Regia se impune stabilizarea versantului şi fiindcă are o pantă de 80% în acest moment acolo nu se pot face studii geotehnice. Se impune consolidarea versantului cu plasă de sârmă de o firmă de specialitate care va stabili zona pe care se vor face lucrările. În celelalte zone, obligatoriu şi de urgenţă trebuie întocmite studiile geotehnice pentru a se putea vedea adâncimile planurilor de alunecare, caracteristicile terenului şi doar după se vor putea stabili soluţiile corecte pentru stabilizare”, explică Amelia Andrei, arhitectul şef al judeţului.

Vineri, Consiliul Judeţean care are în administrare fosta capitală dacică, Sarmizegetusa Regia, dar şi drumul de acces a alocat 1,8 milioane de lei pentru reparaţii. „Am trimis de joi două buldozere şi două camioane, vineri am cerut sporirea numărului de utilaje. O să fie greu pentru că vorbim de sute de metri cubi de aluviuni”, spune Mircea Bobora. Până la eliberarea drumului de acces, atât situl UNESCO Sarmizegetusa Regia, cât şi drumul judeţean către monument, sunt închise.

 

 

 

Laura OANĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *