Reprezentanții CSM și Tribunalul Hunedoara au organizat „Întâlnirea profesională a reprezentanţilor tribunalelor”

Consiliul Superior al Magistraturii și Tribunalul Hunedoara au organizat la Hunedoara „Întâlnirea profesională a reprezentanţilor tribunalelor”. Întâlnirea, care a reunit 35 preşedinţi şi 18 vicepreşedinţi de tribunale, reprezentând un număr de 42 de instanţe de acest grad.

Întâlnirea s-a desfăşurat cu participarea din partea Consiliului Superior al Magistraturii a doamnelelor judecător Lia Savonea, Gabriela Baltag, Evelina Mirela Oprina, a domnului judecător Mihai Andrei Bălan, precum şi reprezentantul societăţii civile, domnul Teodor Victor Alistar, din partea Inspecţiei Judiciare, domnul inspector şef Lucian Netejoru, iar din partea Curţii de Apel Alba Iulia, domnul judecător Liviu Gheorghe Odagiu, preşedintele Curţii şi domnul judecător Aurelian Gheorghe Mocan, vicepreşedintele Curţii.

Agenda evenimentului a cuprins, în principal, analiza şi dezbaterea unor aspecte
importante pentru organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, precum:

  • normele de asigurare civilă profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor
  • normele privind documentaţia şi cooperarea cu Casa Naţională de Pensii pentru
    transpunerea prevederilor legale
  • informatizarea în cadrul instanţelor, pentru îmbunătăţirea accesului la instanţă a
    justiţiabililor şi optimizării activităţii
  • infrastructura instanţelor

De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a adoptat o Rezoluţie prin care s-a solicitat membrilor Consiliului Superior al Magistraturii ca în cadrul dezbaterii celor două rapoarte ale Inspecţiei Judiciare privind respectarea dispoziţiilor legale în anchetele penale derulate împotriva magistraţilor, precum şi modalitatea de aplicare a Protocolului de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii încheiat în anul 2016 să apere independenţa judecătorilor vizaţi de rapoarte şi să ia măsuri în vederea adoptării de acte normative primare şi secundare care să împiedice pe viitor utilizarea procedurilor penale în scopul încălcării independenţei judecătorilor.

 

Colaborator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *