RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 11 IULIE 2022

EURO sub patronajul DOLARULUI

Ruleta rusească a gazelor în Europa are influențe și în cursul monedei unice europene. EURO se clatină, de câte ori Moscova amenință cu închiderea robinetului, sau, cum a fost luni, o mare conductă de transport a intrat în mentenanță și nu se știe dacă alimentarea cu gaz natural prin ea va fi reluată după reparații. A fost săptămâna în care moneda europeană, pentru prima dată în ultimele decenii, a fost ”ajunsă din urmă” de dolar, fiind până la un moment dat la paritate cu moneda americană. Incertitudinile globale privitoare la piața energetică, speculate de politica monetară americană și care au făcut din dolar un refugiu sigur, au dus la situația ca EURO să scadă sub DOLAR miercuri ajungând la un minim de 0,9998 dolari, cel mai scăzut nivel din 2002. Deprecierea EURO dă bătăi de cap Băncii Centrale Europene, pentru că stimulează inflația, pe care banca încearcă intens să o limiteze.

 

MARȚI, 12 IULIE 2022

DACIA, singura marcă auto europeană cu vânzări în creștere

Nu BMW, nu Mercedes, Audi sau Skoda. Compania Renault a anunțat marți că Dacia este singura marca de automobile europeană care a înregistrat o creștere a vânzărilor în primul semestru din acest an. Vânzările Dacia în primele 6 luni ale anului 2022 s-au ridicat la aproape 278.000 de mașini, în creștere cu 5,9 procente față de perioada similară din 2021. Dacia își menține poziția a 3-a pe piața europeană în clasamentul vânzărilor de autoturisme către clienții persoane fizice.  Sandero rămâne şi în primul semestru din 2022 cel mai vândut model către clienții particulari din Europa (poziție pe care o deține anual, fără întrerupere, din 2017).  La rândul său, Duster rămâne cel mai vândut SUV către clienții persoane fizice începând din 2018.

 

MIERCURI, 13 IULIE 2022

În sfârșit! ”Sensibilitățile românilor” luate în seamă în politica externă

Ungaria, de la cel mai înalt nivel, construiește de ani de zile un proiect propagandistic amplu în care se împletesc gesturi și declarații politice (de notorietate harta Ungariei Mari postată de premierul maghiar Viktor Orban pe Facebook – foto), investiții masive în Ardeal și discriminarea pozitivă a cetățenilor români de naționalitate maghiară (cetățenie maghiară pentru ungurii din România, model adoptat și de Putin după invazie pentru ca cetățenii ucraineni să devină cetățeni ruși). Scopul este picurarea în memoria colectivă a teoriilor revizioniste în care Trianonul e depășit, Ungaria Mare are o legitimitate istorică, iar Transilvania e doar flotantă ca parte a României de azi. Astea sunt ”sensibilitățile” Ungariei de azi. De ani de zile ele sunt enunțate public fără ca de la București să auzim vreo replică cât de cât remarcabilă, dacă nu tranșantă și de forță. De aceea, declarația recentă a ministrului de Externe român, creează un precedent de luat în seamă. Într-o ieșire în media, dl ministru Aurescu a spus că a discutat cu omologul său maghiar despre vizitele private ale oficialilor maghiari în România și despre tabăra de vară de la Tușnad care va avea loc săptămâna viitoare și unde premierul Viktor Orban probabil va participa. Oficialul român a precizat că i-a spus ministrului maghiar „care sunt sensibilitățile României și așteptarea ca discursul public să se încadreze în parametrii pe care îi știm deja”. Aici, declarația ministrului de Externe român e puțin neclară. Dacă parametrii cunoscuți sunt cei de ultimă oră stabiliți între cei doi miniștri de externe atunci va fi bine. Dacă însă parametrii sunt cei consacrați în ultimii ani, atunci discursurile oficialilor maghiari la Tușnad vor răvăși din nou nostalgiile pentru Ungaria Mare, cultivând și pe mai departe învrăjbirea dintre români și maghiari. Rămâne de văzut în ce măsură Viktor Orban ține cont de avertismentul dat de București privitor la sensibilitățile românilor.

 

JOI, 14 IULIE 2022

Costă cât nu face! Litoralul românesc evitat de turiști

Un fenomen în premieră: românii nu mai merg la mare pe litoralul românesc! Plajele și terasele sunt aproape pustii! Hotelierii stau cu ochii în soare în așteptarea de mușterii, și totul, de la Constanța la Eforie Nord, pare un litoral în extrasezon, deși suntem în plin sezon. ”Așa le trebuie!”, e opinia generală despre situația creată. E primul an când românii refuză să fie ”jefuiți” cu taxe și prețuri exorbitante ca să primească în schimb mizerie și servicii dubioase. Nu mai departe decât cei 100 de lei ceruți pe zi de parcare la Mamaia a fost un motiv suficient de bun pentru a se evita zona. Scumpirea carburanților, prețurile la cazare și șocul avut în terasele în care de multe ori mâncarea servită lasă de dorit au contribuit la decizia oamenilor de a nu gusta în acest an sejururile pe litoral. Momentul pică foarte prost pentru afacerile din zonă după pandemie. Mulți hotelieri spun că vor vinde afacerea și se vor ocupa de altceva pentru că dacă lucrurile vor merge ca în anul acesta, falimentul nu va putea fi evitat. Și asta pentru că boom-ul așteptat după regresul economic din pandemie nu a venit pe litoralul românesc. E în alte parte. Statisticile arată că în acest an un număr record de români au optat să-și petreacă vacanța de vară în Grecia, Bulgaria sau Turcia, unde pentru aceeași bani și poate chiar pentru mai puțini, serviciile și calitatea sejurului sunt net superioare față de ce oferă Marea Neagră în România. Prin urmare, turismul la mare în România nu are decât două alternative: ori își recalibrează în jos tarifele crescând în același timp gradul de confort și calitatea serviciilor oferite, ori dispare, devenind doar o destinație de week-end pentru bucureșteni.

 

VINERI, 15 IULIE 2022

Armistițiul CU Coronavirus s-a încheiat!

Invazia rusească a  Ucrainei, a aruncat cumva în uitare pandemia care ne-a întors pe dos în ultimii doi ani. Părea cumva că tragediile ucrainenilor ar fi convins virusul să ne lase în pace, pe măsură ce numărul cazurilor scădea, centrele de vaccinare se închideau, iar testarea s-a redus până aproape de zero. Din păcate, nu ne-am putut bucura de armistițiu Covid nici măcar o vară. Vineri autoritățile au lansat cel mai îngrijorător avertisment: Covidul de întoarce! Toate datele de vineri referitoare la infectarea cu Covid arată creșteri ale impactului bolii la 24 de ore.  4.107 de noi cazuri noi de COVID-19 au fost raportate vineri în România, cu 114 mai multe față de ziua anterioară. Este cel mai mare număr de cazuri zilnice din martie încoace. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 a fost vineri de 1.693 cu 146 mai multe față de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 101 persoane, cu 2 mai multe față de ziua anterioară. Dintre cei 101 pacienți internați la ATI, 73 sunt nevaccinați. Din totalul pacienților internați, 259 sunt minori, 258 fiind internați în secții, cu 21 mai mulți față de ziua anterioară și 1 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară. S-au înregistrat 3 decese. Pacea cu COVID-19 s-a terminat!

 

SÂMBĂTĂ, 16 IULIE 2022

Soluții de criză. Bere la schimb cu ulei de gătit

Penuria de ulei de gătit din Europa a făcut un restaurant din sudul Germaniei să ia o măsură șugubeață ca să-și asigure ingredientul necesar prăjirii fripturilor. Soluția pub-ului este simplă și directă: orice client care aduce un litru de ulei bun de folosit în bucătărie primește aceeași cantitate din berea lui preferată. Bere contra ulei e un troc care pare că funcționează în unele restaurante din Germania. Se întâmplă pentru că Ucraina și Rusia asigurau aproximativ 80% din exporturile globale de ulei de floarea-soarelui, iar multe țări europene, inclusiv Germania, au văzut cum rezervele s-au redus de când Rusia a invadat țara vecină pe 24 februarie. Efectul imediat a fost că sticlele de ulei de rapiță și de floarea-soarelui lipsesc adesea de pe rafturile supermarketurilor din Germania de la invazia Rusiei în Ucraina, iar multe magazine raționalizează numărul de sticle pe client. Până în prezent, prin sistemul ”ulei pentru bere”, restaurantul din Germania a reușit să-și asigure 400 de litri de ulei de gătit. Succesul nu depinde doar de faptul că germanii sunt fani bere. În timp ce un litru de bere costă aproximativ 7 euro în barurile germane, o sticlă de un litru de ulei de floarea-soarelui se vinde cu aproximativ 4,5 euro – ceea ce face ca oferta să fie tentantă pentru mulți clienți.

 

DUMINICĂ,  17 IUNIE 2022

Fotografia săptămânii

 

 Un autoportret necunoscut până în prezent al lui Vincent Van Gogh a fost descoperit în spatele unui alt tablou la Galeria Națională a Scoției. Autoportretul ascuns a fost acoperit de straturi de lipici şi carton pe spatele unei lucrări anterioare numită „Cap de țărancă” și a fost descoperit cu ajutorul razelor X.  Artistul olandez a refolosit adesea pânzele pentru a economisi bani, întorcându-le şi apoi lucrând pe cealaltă parte. Opera sa nu s-a vândut în timpul vieții şi faima a venit abia după moartea sa în 1890, la vârsta de 37 de ani.

 

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *