ACTUALITATERETROSPECTIVA ROMANȚATĂ

RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură

LUNI, 16 IUNIE 2025

Deși o hulește oficial, Trump pune globalizarea la lucru pentru el.  

Trump Organization, grupul de afaceri al familiei Trump, a lansat luni un serviciu de telefonie mobilă și un smartphone care costă 499 de dolari. Noul telefon se numește, cum altfel?!, Trump Mobile. Informațiile de până acum arată că smartphone-urile marca Trump, vor fi disponibile începând din luna septembrie, iar prețul unui abonament la noua rețea va fi de 47,45 dolari pe lună. La prețul ăsta, e sigur că oferta Trump de telefonie nu e competitivă. Sunt pe piață oferte de la rețele de telefonie mobilă cu un ordin de mărime mai mici. Dar poate pentru un supersnob, un telefon Trump ar putea părea relevant când îl scoate ostentativ la balul filantropic anual al mâncătorilor de caviar. Ceea ce e însă relevant în povestea aceasta de business este că președintele ”America first” nu va da americanilor de lucru cu telefonul său. Peste 60 de milioane de smartphone sunt achiziționate anual de consumatorii americani, însă aproape toate aceste dispozitive sunt produse peste hotare, în special în China și Coreea de Sud. Paradoxal, dar pe fondul globalizării, nu există o infrastructură semnificativă pentru producția de smartphone-uri în SUA, în principal din cauza costurilor mari cu mâna de lucru, a complexității lanțurilor de aprovizionare și a dependenței de componentele achiziționate din străinătate. Deci, este logic că pentru producția telefoanelor Trump, președintele izolaționist al Americii va fi nevoit să folosească globalizarea ca să-și producă dispozitivele în țări cu salarii mici și linii de aprovizionare gata formate. Și iată cum, cu puterea exemplului primului american, mesajul transmis de realitate e clar: America va fi globalistă, sau nu va fi deloc.

 

MARȚI, 17 IUNIE 2025

Incredibil. A rezistat jumătate de oră fără aer.

Odată cu schimbările fără precedent din lume, de exemplu percepția SUA ca putere mondială ”rea”, rachete aerospațiale care se reîntorc singure la rampa de lansare, inteligența artificială care ne concurează creierele, din când în când, aflăm despre fapte și recorduri incredibile, ca și când specia umană încet se transformă în altceva. Este și cazul scufundătorului croat, pe numele lui Vitomir Maricic (foto).  Acesta a reușit un nou record mondial pentru cea mai lungă perioadă petrecută sub apă fără a respira. Când vine vorba despre așa ceva, de obicei, lumea apreciază că 2 minute e o performanță extraordinară. Vax!  Maricic a reușit să rămână sub apă, într-un bazin de 3 metri adâncime dintr-un hotel din Croația, timp de 29 de minute și 3 secunde. Poftim?!?! E om acest Maricic, sau ce? Scufundătorul a uimit experții din sport, medicină și știință cu această performanță extraordinară. Înainte de a se scufunda, Maricici a inhalat oxigen pur timp de câteva minute. Această tehnică îi permite corpului să stocheze mai mult oxigen, prelungind astfel timpul pe care îl poate petrece sub apă fără să respire. Chiar și-așa, performanța extraordinară a croatului pare supraomenească. Te face să te gândești că jumătate din plămânul său e de delfin. Trăim într-o lume tot mai surprinzătoare și neobișnuită.

 

MIERCURI, 18 IUNIE 2025

Noul grup suveranist ”pro-european”. Ca o otravă politică cu glazură de democrație.

Miercuri, circa 30 parlamentari, foști camarazi de-a lui Șoșoacă și Gavrilă, au anunțat formarea unei alianțe denumită înălțător, dar cam trumpist ”Alianța Întâi România”. Fiind un material politic de strânsură a SOS și POT, grupul de parlamentari nu au experiență politică suficientă să avanseze rapid cu schema alianței pentru a obține avantaje. Dar ca să devii ”balama” s-ar pricepe și copiii. Extremiștii ”moderați” s-au arătat dispuși  să voteze viitorul guvern atâta timp cât vor fi adoptate măsuri „radicale” pentru dezvoltarea economiei (sîc!). În contextul declarațiilor făcute de reprezentanții noii formațiuni, pare că acesta poate acționa ca un „partid balama”, la îndemâna noii puteri care se conturează zilele acestea, sau, într-un moment de iritare (adică dacă este ignorat!), să treacă din nou de partea Opoziției. Extremiștii de rit nou din parlament susțin că au o orientare ”pro-europenă”, diferențiindu-se de AUR, SOS și POT. Oportunismul gloatei suveraniste este evident, dar el încă nu poate fi fructificat, din moment ce încă noul grup nu are un lider.  După formarea „Alianței Întâi România”, șefa POT, Anamaria Gavrilă, care a pierdut un număr impresionat de parlamentari, spune că practica formării altor grupuri parlamentare decât cele votate în mod „legitim” este nedemocratică și ar trebui interzisă. Este de așteptat ca noul grup, după așezarea noii guvernări, să se afilieze la PSD, o preluare ”managerială” a lui din partea lui Victor Ponta nefiind exclusă. De apreciat că față de politica otrăvită a AUR, SOS și POT, noul grup lasă loc de bună ziua Bruxelles-ului.  Dar fiind conștienți că tot ce se naște din suveraniști, democrație mănâncă, politica foștilor parlamentari SOS și POT este până la urmă tot un fel de otravă politică, dar mai ușor de înghițit. Are glazură de democrație.

 

JOI, 19 IUNIE 2025

Mesajul pregătit de Ion Iliescu înaintea alegerilor anulate de CCR.

Un articol publicat în presa centrală prezintă un fapt care are o semnificație aparte, dacă într-adevăr este în sincron cu adevărul. Dușmanul numărul 1 al democrației de tip Occidental în anii 1990, omul bănuit că a permis uciderea pe stradă a sute de români după arestarea lui Nicolae Ceaușescu, fostul președinte Ion Iliescu a făcut o destăinuire într-un interviu pe podcastul Avangarda. „Am urmărit campania prezidențială, dar nu am vrut să intervin și să influențez nimic. Nu e despre mine și nu mai e despre mine. Am plecat de la Cotroceni, m-am retras din viața politică. Am lăsat locul altor generații, altor voci, de vârste, credințe și valori diferite”, a afirmat fostul șef de stat. El pregătise un mesaj special pentru alegerile prezidențiale din 2024, pe care intenționa să îl facă public pe 6 decembrie. Ce e cumva impresionant este mesajul pe care Ion Iliescu pretinde că l-ar fi pregătit să îl facă public înainte de turul II al alegerilor prezidențiale în care se confruntau Călin Georgescu și Elena Lasconi. Textul e următorul:  „În 22 decembrie 2024 se împlinesc 35 de ani de la Revoluția Română. Îmi doresc ca aceasta să nu fie vârsta cea mai scurtă a democrației în țara noastră. Nu ne putem întoarce la lumea de dinainte de 1989. Românii au de ales, prin votul lor, între a duce societatea în trecut sau în viitor. Cât despre prezent, trebuie să înțelegem că alegerile în politică, așa cum sunt și opțiunile de viață, au costuri și de cele mai multe ori nu sunt ușor de făcut. Nu există întotdeauna un candidat ideal de ales, dar mereu e de dat un vot pentru democrație. (…) Acesta trebuie să fie și viitorul nostru, astăzi, la 35 de ani de la Revoluție: să aparținem familiei europene, fără a avea dubii sau a ridica semne de întrebare, și să ne păstrăm siguranța prin apartenența la NATO. Sper ca electoratul să voteze pentru libertatea celor care au nevoie de timp să se maturizeze și să înțeleagă cât înseamnă UE și NATO pentru mândria lor de a fi indivizi moderni. Să voteze și pentru cei care au înțeles deja cât înseamnă să gândești, să iubești și să trăiești din libertate. Să voteze ca România viitorului, care a început în 1989, să continue dincolo de 2024. Într-un același, și totuși altfel, de decembrie” Ion Iliescu face practic o pledoarie pro UE și pro NATO înainte de o posibilă catastrofă electorală, lucru în totală contradicție cu reflexul său politic natural, cu credințele și deciziile sale atunci când a ocupat funcția supremă în stat și, în general, cu aura sa de rusofil instruit la Moscova. Dacă într-adevăr Ion Iliescu era pregătit să influențeze votul românilor în sensul celor scrise, fostul președinte merită un ”like”. Ion Iliescu a fost diagnosticat recent cu cancer la plămân fiind internat în spital la terapie intensivă.

 

VINERI, 20 IUNIE 2025

Bolojan, guvernarea kamikaze.

Trebuie să fie rău, ca să ne fie bine! Aceasta este teza la zi. E singura cale spre echilibru bugetar pe care România o are acum după catastrofa guvernărilor rotativă Ciolacu-Ciucă. Ehei, au fost vremuri bune!  Cu creșteri de pensii, de salarii, i-am depășit pe unguri și pe slovaci la coșul de la supermarket, asta după ce am umplut feisbucul cu poze din concedii arogante în destinații de răsfăț. O singură problemă nu a fost OK! Ciolacu-Ciucă au oferit românilor un trai mai bun ”pe caiet”. Au îndatorat România până când ne-a ajuns la gură deficitul și acum riscăm să rămânem fără aer. Nu au făcut-o dintr-o slăbiciune irezistibilă pentru popor. Pur și simplu, cuplul de tristă amintire Ciolacu-Ciucă au vrut să cumpere voturile românilor băgând țara în datorii istorice. Și au ratat! Adică, ne-au băgat datori degeaba! Nu au fost votați. ”Artă”, cum a explicat strategia liderul UDMR, dl Kelemen. Ciucă nu mai este în vitrină, Ciolacu e ca și executat, dar gaura bugetară de 30 de miliarde de euro provocată de ei rânjește a faliment spre România. Aici suntem acum când românii, acest popor inteligent, încearcă încă o dată să salveze țara, de faliment și de barbaria suveranistă. Au încercat cu Emil Constantinescu, cu Băsescu, cu Iohannis.  N-a mers! Ca un făcut,  cumva parcă tot Ion Iliescu a condus 35 de ani prin PSD, PNL, UDMR și servicii. Și dacă ar fi condus bine n-ar fi fost nici o problemă. Dar lucrurile au degenerat tot mai mult în corupție generalizată, nedreptate socială și injustiție acută. România a ajuns o republică penală, cu un sistem de sănătate precar, educația la pământ și un trai ”pe datorie”. Cum să nu-i prindă atunci în vrajă Georgescu și AUR pe români?  Cu o tinctură electorală două părți legionarism – una comunism, dreasă cu misticism, discursuri cu carismă ”diavolească” și mercenari gata să-ți dea glonț în cap pentru Căpitan, suveraniștii au convins românii de un singur lucru: că vor rade tot!  Iar la ultimele alegeri, odată cu ei,  era cât pe-aci să ne încalece putinismul,  MAGA, sau ambele, că se suprapun periculos deja. Românii au reușit pe moment să evite sinistrul suveranist. Am putea spune că după alegerile din mai, România e un pic mai democrată decât America. Mai trebuie să rezolvăm deficitul! Pentru asta trebuie să trecem din nou prin furtună. După alegerea ca președinte a lui Nicușor Dan, vineri s-a închis cercul noii puteri prin desemnarea dlui Bolojan ca premier. Duplexul Dan-Bolojan e perceput de români ca un fel de GOAT al democrației sănătoase și curate, ultima șansă imensă de a vindeca România de perversiunile politice care i-au pervertit justiția și buna funcționare a instituțiilor statului. Desemnarea lui Bolojan la Palatul Victoria nu dă din păcate decât o singură certitudine. Guvernul va fi condus de un politician care, având ca validare propriile fapte și decizii, are autoritatea și calificarea cerute ca să facă bine. Dar până unde va putea duetul președinte-premier să împingă binele ăsta? Pentru că e important! Una e să mărești taxe și impozite ca să nu dai faliment și alta e să reformezi statul odată cu eutanasierea privilegilor oligarhiei.  Noul premier are de trecut reformele peste o frânghie îngustă aruncată peste mlaștină puturoasă din care pândesc partide, firme de casă, bugetari de lux cu influență, instituții parazite, magistrați corupți, rezerviști pregătiți de revoluție securistă și suveraniști fanatici. Contând în Parlament pe patru partide pe care de fapt nu poate conta (PSD, PNL și UDMR au fost contribuabile la dezastrul bugetar și moral actual!), hulit de miile de încrengături instituționale și private care sifonează bani publici, suspectat de partea vândută folosului necuvenit din Justiție și Servicii, premierul României pornește la luptă aproape singur. Un mod comun de a înțelege binele avut cu președintele Nicușor Dan ar fi încurajator, atunci când politica nu anihilează buna înțelegere (tema creșterii sau nu a TVA este elocventă aici). Dar în mod normal, relația dintre Cotroceni și Palatul Victoria ar trebui să meargă șnur. Și dacă vorbim de revoluție, poporul care a votat Dan-Bolojan ar vrea să vadă că reforma începe de la cheltuieli nu de la taxe. Are Ilie Bolojan pârghii să dărâme, fără să-și rupă dinții, pensiile speciale, sinecurile, salariile grotești de zeci de mii de euro pe lună plătite unor protejați de partid, investiții fără rost bune doar de lăudat cu ele la proști, bani cheltuiți pentru prestigiul electoral al unor baroni locali și centrali? Românii îi cer președintelui Dan și premierului Bolojan întâi să oprească risipa și desfrâul bugetar și abia pe urmă, dacă nu ajunge să ne echilibrăm, să pună o nouă greutate pe buzunarul românilor simpli cetățeni.  Oamenii cer maximul, adică o reformă-revoluție care să reașeze pe șine economia și instituțiile României democratice. Dar indiferent ce va ieși, Guvernarea Bolojan  nu are nici o șansă să iasă cu bine din provocarea istorică a cărei rezolvare și-a asumat-o. Bolojan va rămâne numele unei guvernări kamikaze.

 

SÂMBĂTĂ, 21 IUNIE 2025

În curând, Telefonia 6G o spulberă pe cea 5G.

Datele mobile pe smartphone-uri au trecut printr-o revoluție în ultimele două decenii. Dacă la începutul anilor 2000, așteptai minute să se descarce o poză pe telefon cu tehnologia 2G, astăzi la 5G totul a devenit radical mai rapid și mai stabil privitor la internetul pe telefoanele mobile. Iar ceea ce se anunță pentru viitor depășește deja orice imaginație. giganții telecom Nokia și Ericsson vorbesc deja despre următorul mare pas în evoluția comunicațiilor mobile: rețelele 6G. Așteptată să devină realitate comercială în jurul anului 2030, această nouă generație nu va fi doar o versiune mai rapidă a 5G-ului. Va fi, pentru prima dată, o rețea nativă de inteligență artificială — construită de la zero pentru a integra AI în toate straturile sale. Cum va schimba AI tehnologia de date mobile? Specialiștii spun că va fi ceva extraordinar. Machine learning-ul și algoritmii inteligenți vor fi integrați direct în rețea: de la dispozitivele utilizatorilor și antene, până la rețeaua de bază și sistemele de management. Asta înseamnă că rețeaua va putea detecta și rezolva probleme de funcționare cu până la 90% mai repede. Mai mult, soluțiile de economisire a energiei bazate pe AI ar putea reduce consumul energetic al rețelelor RAN (Radio Access Network) cu 10 până la 20%. La nivel mondial aceasta înseamnă o economie colosală de energie. Cât despre viteza rețelei 6G, la un terabyte pe secundă ea spulberă efectiv viteza de pe 5G, fiind mai rapidă de aproximativ 8000 de ori.

 

DUMINICĂ, 22 IUNIE 2025

În zorii zilei de duminică, SUA au atacat siturile nucleare iraniene. Anunțul a fost făcut de președintele american Donald Trump, care a spus că atacul armatei americane a fost „un succes”.

Monica Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *