RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 10 AUGUST 2026
Ați cumpărat un router chinezesc? puteți deveni vulnerabil
Faptul divers din această săptămână este descoperirea făcută de o companie americană de securitate cibernetică privitor la mai multe modele de routere care se comercializează și în România. Americanii au descoperit că mai multe modele de routere produse de compania chineză Zbtlink conțin o componentă care poate permite controlul complet de la distanță asupra dispozitivului. Componenta a fost identificată în firmware-ul a 20 de modele Zbtlink, printre care WG3526 și Z8102AX-2DSIM, modele care pot fi găsite și în magazine online din România. Specialiștii americani estimează că ar putea exista cel puțin 100.000 de routere afectate în întreaga lume. Riscul este că după ce routerul este pornit el se conectează discret și automat la server care permite apoi control total la nivelul cel mai de jos asupra sistemului. Ușor de imaginat ce înseamnă un astfel de router legat la computerele unor bănci, structuri militare sau de altă natură specială. Producătorul a anunțat că a oprit vânzarea modelelor afectate, a retras firmware-urile respective de pe site și pregătește actualizări care să elimine componenta.
MARȚI, 11 AUGUST 2026
Internaționala putinistă bagă bățul prin gardul american. românia fracturată între două sisteme rivale, din care doar unul e românesc
„SUA ar trebui să apere democrația și pe Călin Georgescu în România”. Sub acest titlu mobilizator, marți, a apărut în săptămânalul american Newsweek un articol cu skepsis. Dacă ar fi apărut în Pravda, textul ar fi trecut aproape neobservat. Tot ce se publică acolo e pe linia ideilor din Newsweek. Prin contrast, apariția într-o publicație americană de prestigiu înființată în 1933, e o coțcărie mediatică care a atras imediat atenția. Ideea articolului e exprimată clar: România e o democrație șchioapă, iar SUA ar trebui să pună umărul ca cetățeanului Georgescu și Călin să i se facă dreptate. Articolul este semnat de un oarecare Dennis Portman, autor necunoscut, pe care nici o cercetare jurnalistică nu a reușit să-l identifice ca fiind o persoană reală. Pentru că într-adevăr afacere puțea îngrozitor a ouă clocite la Moscova, după 24 de ore de la publicare, articolul a fost eliminat de pe site-ul publicației. Americanii au precizat că articolul a apărut în mod accidental pe site (bla-bla) și că nu îndeplinea standardele editoriale impuse de instituție. Nu contează asta și nici că a fost eliminat după 24 de ore. Era suficient să apară public 5 minute ca să producă efectul scontat, pentru că apariția lui era pândită secundă cu secundă. Aflăm de cine urmărind care au fost vuvuzelele care de îndată au preluat textul. Toate mediile pro-ruse l-au preluat, l-au distribuit și l-au diseminat pe TikTok și alte rețele sociale, oferind combustibil propagandistic grupărilor controlate de Moscova, direct și indirect, care sunt mult mai extinse și influente în societatea românească decât lasă se întrevadă autoritățile. De exemplu, publicația ”Gândul”, cu grijă pentru interesul pro-rusului Georgescu, a citat pe larg articolul din Newsweek, deși el fusese eliminat între timp de publicația americană. Deci, evident, articolul a fost strecurat în media americană ca să satisfacă un interes al Rusiei în plan propagandistic. Regimul Putin este beneficiarul, precum și rețeaua lui de influență din România. E de un parșivism apocaliptic tot scenariul apariției și mesajului din textul apărut în Newsweek. Deci, o dictatură (Rusia lui Putin) critică, aproape de urechea administrației americane, încălcări ale democrației în România în speranța ca SUA-MAGA va sprijini și ea promovarea lui Călin Georgescu la putere, ca să devină de facto și România o dictatură vasală Rusiei (bine, partea asta ultimă nu a mai fost trecută în articol!). Desigur, lucrătura propagandistică a Rusiei este mult peste ”turul 2 înapoi”. Crucial pentru Rusia este să acrediteze în jurul lui Donald Trump ideea că România nu mai merită să fie ajutată pentru că e o democrație eșuată. Dacă această ideea promovată de rusofilii din anturajul lui Trump, ar prinde la Marele Blond de la Casa Albă, rezultatul ar fi o alterare a parteneriatului București-Washington, cu efecte notabile în slăbirea militară a flancului Estic al Europei. Pentru Putin slăbirea militară a flancului Estic prin retrageri de trupe, logistică și armament american, este o urgență, pe măsură ce ideea unirii Republicii Moldova cu România începe să prindă contur faptic. Referitor la anularea turului doi al alegerilor prezidențiale, stă în picioare o singură teorie. După invadarea Ucrainei de către Rusia, în România există două sisteme rivale. Ticăloșite amândouă, unul este cel tradițional, românesc, cu PSD, Justiție, USL, Justiție șchioapă și controlabilă la nevoie, corupție și privilegii. Cel de-al doilea sistem, reactivat puternic din 2022, este finanțat din Est și dă raportul lui Putin. Ar putea fi reprezentat în România de Georgescu, AUR, Simion, Dungaciu, Șoșoacă, vectori din servicii și armată, alături de toți ”patrioții utili” care se prezintă ca atare. În momentul în care cel de-al doilea sistem, cel putinist, a fost la un pas să preia în premieră puterea în România prin Călin Georgescu, primul sistem, al nostru, aflat la butoane, l-a oprit, la disperare, prin anularea alegerilor. Poate de aici stoicismul aproape maniacal a lui Nicușor Dan de a nu da acces AUR la Putere. Oricum, ce crede sau ce face de acum președintele nu e relevant. Esențial în context este răspunsul la întrebarea ce face PSD. Rămâne ”patriot român”, cu bunele și (mai ales) cu relele cunoscute, sau se rusifică în tandem cu AUR și aruncă România înapoi în brațele marelui urs de la Răsărit?
MIERCURI, 12 AUGUST 2026
România, mai atractivă decât Elveția pentru nomazii digitali.
Pentru cine nu știe, nomazii digitali sunt persoane care lucrează remote (de la distanță), prin internet. Job-urile pe care le au sunt de așa natură încât le permit să lucreze de oriunde, atâta timp cat au conexiune la internet. Deși fenomenul se făcuse remarcat mai demult, pandemia a catalizat puternic numărul nomazilor digitali. Ei au un avantaj prin faptul că-și pot stabili ”biroul” oriunde în lume. Imediat a fost realizat și un top al celor mai primitoare țări pentru acest tip de salariați. S-au analizat îndeaproape 40 de țări de pe continent, folosind 19 criterii distincte pentru a determina cea mai bună locație pentru lucrătorii de la distanță. Competența în limba engleză, asistența medicală și evenimentele locale au fost, de asemenea, examinate pentru a clasifica aceste națiuni. România s-a clasat pe un onorabil loc 10 în acest top având ca atuuri viteza și stabilitatea conexiunii la internet prin fibră optică, prețurile pentru chirie, utilități, hrană și servicii semnificativ mai mici decât în vestul Europei, veniturile obținute de la distanță de către deținătorii vizei de nomad digital nu sunt supuse impozitului pe venit în România (cota de impozitare efectivă 0% pe venitul salarial extern, conform legislației specifice), precum și faptul că România oferă un mediu sigur, orașe vibrante și peisaje diverse, de la Munții Carpați până la Marea Neagră. Surprinzător una din țările aflate la coada clasamentului privitor la atractivitatea pentru nomazii digitali este Elveția. Deși internetul rapid, nivelurile de siguranță și disponibilitatea ridicată a spațiilor de coworking sunt în favoarea sa, Elveția are costuri ridicate la alimente, iar chiria este în medie de 1.785 de euro pe lună, ceea ce descurajează puternic instalarea acolo a nomazilor digitali. Estonia, a ocupat primul loc datorită costurilor de trai accesibile, infrastructurii solide și atitudinii prietenoase față de nomazii digitali. Un apartament cu un dormitor în centrul unui oraș estonian costă în medie 573 euro pe lună, în timp ce alimentele pentru o lună vor costa locuitorii în jur de 247,80 euro. Vitezele de internet sunt decente, siguranța este cea mai ridicată din toate țările, iar vizele pentru nomazi digitali durează un an și costă 85 de euro.
JOI, 13 AUGUST 2026
SoartĂ ASPRĂ! O nouă criză de rezolvat pentru Guvernul Bolojan.

După crizele antropice (cea bugetară moștenită, cea politică provocată de PSD&AUR, care i-a legat o mână la spate, plus torpilele magistraților Liei Savonea și a președintelui Nicușor Dan, plus războiul care a sugrumat livrările de petrol din Kazahstan la Marea Neagră), Guvernării Bolojan i-a fost dat să treacă țara printr-o nouă criză, de data asta naturală. Seceta cruntă a lovit la temelie sistemul energetic. Debitul Dunării a coborât la cote minime istorice, iar reactoarele nucleare de la Cernavodă nu mai pot funcționa fără suficientă apă de răcire. Așa că, joi Unitatea 2 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă a fost oprită, după ce în luna iulie și Unitatea 1 a avut aceeași soartă. De joi, din coșul de producție de energie electrică a dispărut energia nucleară, adică circa 20 la sută din totalul producției pe care România o realizează. Situația este complicată și de secetă, care afectează simultan hidroenergia. Producția de la Porțile de Fier a coborât deja mult sub valorile normale din cauza debitului redus al Dunării. Românii s-au trezit pur și simplu că becul lor nu s-ar mai aprinde fără curentul de la bulgari și ucraineni. Deocamdată, nimeni, nici un consumator casnic, nu a avut de suferit din mega-criza de energie, iar guvernanții dau asigurări că pot ține situația sub control. Cu stilul său clar și concis, vineri, după ședința de guvern, premierul ”demis” Ilie Bolojan, a ieșit la rampă explicând ce face după stoparea producției de energie pe nuclear. „Pe fondul scăderii debitelor Dunării, ieri a fost scos în producție și grupul 2 de la Cernavodă. Prin urmare, cei 600 de megawați pe care îi pierdem din componenta de producție urmează să fie înlocuiți și împreună cu Dispecerul Energetic Național am luat măsuri pentru a asigura funcționarea normală, în condiții de criză, a sistemului energetic, acest deficit suplimentar urmând să fie acoperit din componenta de fotovoltaice și de eolian. Din intrarea în producție, începând de săptămâna viitoare, a grupului pe rezervă de la Rovinari, ceea ce va acoperi aproape jumătate din acest deficit din importuri și din uzinarea suplimentară de către hidrocentralele din România gestionate de Hidroelectrica”. Deci, cu sforțări ale sistemului nostru energetic nereformat și cu cheltuieli suplimentare pentru importuri de la vecinii noștri mai gospodari, bulgarii, ne-ar ajunge curentul să nu stingem becurile și televizoarele seara. Premierul a mulțumit, diplomatic, românilor care au înțeles să economisească cât de puțin la consumul de energie. Dar nu asta a dovedit din nou că Ilie Bolojan umple cu prisosință funcția de premier, ci faptul că acest politician antisistem a oferit o viziune de reformă care să vitalizeze sistemul nostru energetic, lăsat cu vulnerabilități revoltătoare numai ca să poată fi muls la sânge de băieții deștepți de zeci de ani. Ce a spus Ilie Bolojan? Lucruri elementare, dar în șacalismul politic românesc aproape imposibil de atins. ”E nevoie de un pact politic, de o înțelegere politică care să fie menținută cel puțin pe parcursul câtorva ani de zile, în așa fel încât să vedem cu adevărat rezultate serioase”, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan. Pact politic, cu cine? Cu PSD? Cu AUR? Utopic, mai ales dacă ar trebui implementată viziunea de reformă a lui Bolojan. Care, se vede, chiar are o viziune privitor la ce trebuie făcut. În contextul actualei crize energetice ce a dus la oprirea Reactorului 1 și 2 de la Cernavodă, Guvernul propune deblocarea proiectului Bala II (amânat de toate guvernările anterioare), ce presupune creșterea debitului Dunării Vechi, pe brațul Bala, în zona Centralei Nucleare de la Cenavodă. „Menținerea în funcțiune a centralei de la Cernavodă și dezvoltarea Grupurilor 3 și 4 este o direcție strategică, dar pentru asta e nevoie să punem în practică proiectul care are studiul de fezabilitate terminat de 8 ani de zile, care are toate avizele obținute, inclusiv cele de mediu, ca să fie lucruri cât se poate declare și aprobați indicatorii tehnico-economici din 2024, care printre alte obiective urmărește și creșterea debitului pe Dunărea Veche spre Cernavodă în așa fel încât debitul actual să fie aproape dublat pentru a asigura nu doar cantitatea de apă necesară pentru Grupurile 1 și 2, ci și pentru 3 și 4”, a declarat premierul interimar Ilie Bolojan. Termen pentru Bala 2, ”2-3 ani de lucru”. Bolojan a mai anunțat și că guvernul va acorda investiții pentru producția de energie pe gaz. E vorba de cele două centrale de la Iernut și de la Mintia. ”Am convenit cu directorii Romgaz ca la sfârșitul acestui an această centrală de la Iernut să injecteze primele cantități de energie în Sistemul Energetic Național, iar centrala de la Mintia, privată, are un grafic de intrare în probe în perioada următoare, începând din luna septembrie, treptat. Am convenit cu cei doi furnizori importanți, Transgaz – care asigură gazul și Transelectrica care asigură livrarea din centrală a energiei către consumatori”, a declarat premierul interimar. Cele două centrale au o putere importantă care, în producție normală, va depăși 1500 MW și practic reprezintă peste 20% din energia necesară Sistemului Energetic Național. Și ca să nu mai ajungem pe viitor să cumpărăm scump de la bulgari, care au avut înțelepciunea să altoiască producția de energie cu capacități mari de stocare, premierul Bolojan alocă 80 de milioane de euro pentru a susține investițiile în instalații de stocare a energiei electrice. „Avem deci un deficit de stocare și în această perioadă am luat măsuri ca două scheme pentru a susține stocarea, să intre în accesare. Este vorba de schema pe care Ministerul Mediului o va definitiva săptămâna viitoare prin AFM. Sunt la dispoziție 80 de milioane de euro pentru a susține stocarea. De asemenea, schema pe care am semnat-o la sfârșitul lunii trecute și în această dimineață am aprobat ghidul de finanțare, iar proiectele se vor putea depune prin Fondul de Modernizare, aici având o sumă dublă la dispoziție față de Ministerul Mediului, în așa fel încât să se finanțeze exclusiv capacitățile de stocare”, a declarat Ilie Bolojan. E devastator însă diagnosticul pus de premier pentru situația în care am ajuns. Guverne succesive n-au făcut nimic sau și-au bătut joc de investițiile în producția de energie electrică. “…ceea ce se întâmplă în această perioadă în domeniul energiei, ceea ce am sesizat, dacă vă aduceți aminte, în toată această perioadă a mandatului de prim-ministru, este un efect al lipsei unei strategii pe care să o avem în acest domeniu din anii trecuți, al lipsei de investiții, al fugii de răspundere, al delăsării, dacă pot să spun așa, în multe locuri, și al unor politici de personal care nu au promovat competența și rezultatele”, a mai adăugat Ilie Bolojan. Corect, dar cui să-i pese? Nu vedeți că în România, PSD, AUR și hoardele de agramați fac din fiecare zi Duminica Orbului, iar Ilie Bolojan, confundat cu Sf. Ilie, e calomniat, hulit, batjocorit în cele mai grotești moduri până și pentru că nu mai vrea să ne dea ploaie?!
VINERI, 14 AUGUST 2026
Cu partidul scos din palatul victoria, Șeful PSD îl atacă la baionetă pe premierul demis ca să-i facă loc.
Lovit din toate părțile de sistemul disperat să-și recupereze controlul în cămările bugetului de stat, premierul Ilie Bolojan nu are nici o șansă să se remarce pozitiv și dacă, prin absurd, ar obține mâine excedent bugetar și rating ”AAA” pentru România. La revers, un cât de mic eșec în reabilitarea financiară a țării primește dimensiuni apocaliptice în critica șefului PSD. Domnul Grindeanu nu are alt mijloc de protecție decât să dea până-l doare gura în Ilie Bolojan în eventualitatea că poate coagula o masă critică de români care să-l forțeze să plece. Sorin Grindeanu simte că cu fiecare zi în care Ilie Bolojan rămâne la Palatul Victoria și PSD stă pe sec, înseamnă o zi mai aproape de propria lui execuție. Mai ales, după ce s-a aflat de negocierile dintre familia Olguței cu Simion pentru o guvernare la comun PSD-AUR, în care Grindeanu n-ar fi fost invitat. Așa că vineri, Sorin Grindeanu a ieșit la rampă să-l atace dur pe premierul Ilie Bolojan, după publicarea datelor privind evoluția economiei în primul semestru din 2026. Liderul PSD susține că România a ajuns la o scădere de 0,8% a PIB-ului, în condițiile în care bugetul a fost construit pe o creștere economică de 1%. Grindeanu afirmă că diferența ar însemna aproape 40 de miliarde de lei și îl întreabă pe premier dacă intenționează să majoreze din nou taxele sau să vândă acțiuni la companii strategice. ”Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie! Mai crești niște taxe?! Vindem niște acțiuni la companii strategice?! Mai stingem lumina prin casele românilor, cum facem?! Plătim 500 de euro pe MWh la bulgari și voi încă o țineți langa cu PSD?! După ce voi de la PNL ați avut 90 de luni Ministerul Energiei și PSD doar 10 luni?! Și după ce Miruță 2 cm s-a făcut de toată ocara jucându-se stupid cu stâncile și barjele pe Dunăre?! Adevărul este simplu: ați preluat o țară cu a doua creștere economică din UE și ați dus-o pe penultimul loc. Doar România și Irlanda au scădere economică din toată Uniunea Europeană. Ați distrus și ați îngropat orice speranță. E tot ce v-a ieșit de minune….Ați spoliat românii, ați prăbușit economia și ați sufocat firmele. Opriți-vă!”, exclamă Sorin Grindeanu. Critica șefului PSD chiar transmite ceva privitor la situația critică în care ne aflăm și l-ar ridica politic pe domnul Grindeanu cu o condiție, să uite toată lumea cum am ajuns aici! Schema pentru domnul Grindeanu e simplă: sau va fi premier, sau nu va mai fi nimic în politică.
SÂMBĂTĂ, 15 AUGUST 2026
De atâta ”rău” în propaganda suveranistă, nu mai putem de bine.
Propaganda putinistă, auristă, suveranistă, patriotică, sau cum i-o mai zice, nu are o treabă ușoară. Dacă Ceaușescu dorea să-i convingă pe români că viața în comunism e bună, suveraniștii se dau de ceasul morții să convingă că somonul la grătar și vacanțele la italieni, spanioli sau aiurea sunt o viață nedemnă și umilitoare pentru români. A naibii de grea sarcină! Și apropo de vacanțe, ultima statistică a Băncii Naționale a României (BNR) rade de la rădăcină un an de propagandă toxică menită să dezbine românii. Și ce aflăm? În primele șase luni din acest an, români au cheltuit în străinătate aproape 4,9 miliarde de euro. Așa, din ”sărăcia” lor. În medie, arată raportul, românii au cheltuit aproximativ 814 milioane de euro pe lună în străinătate, echivalentul a circa 27 de milioane de euro pe zi. Datele BNR se referă la categoria ”turism – călătorii” din balanța serviciilor. Aceasta include cheltuieli asociate călătoriilor în străinătate și nu poate fi echivalată strict cu valoarea pachetelor sau a vacanțelor cumpărate de români de la agențiile de turism. Desigur, pentru că sunt și români care călătoresc, LIBER!, în străinătate pe cont propriu. Să crape ”dujmanii” de necaz!
DUMINICĂ, 16 AUGUST 2026

Campion european!!! David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 de metri liber de la Campionatul European de la Paris. 1:44,15 este timpul cu care Popovici a încheiat marea finală. Nu este prima probă la care Popovici a concurat la Campionatele Europene de la Paris. A luat și aurul la 100 de metri liber, cu al treilea cel mai bun timp din istoria competiției.
Monica Pană

