RETROSPECTIVĂ ROMANȚATĂ. Săptămâna în cinci minute de lectură
LUNI, 31 august 2026
Ziua în care PNRR-ul s-a încheiat. Am încasat mult, dar am reformat puțin
Proiectele din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au ajuns la final. Luni a fost ultima zi pentru finalizarea jaloanelor și țintelor pentru care Uniunea Europeană a pus la dispoziție sute de miliarde de euro celor 27 de țări membre. Regretabil este că România se plasează pe ultimele locuri la gradul de absorbție și jaloanele îndeplinite, dar a reușit să prindă un loc în top 10 în privința sumelor primite. România a intrat în ultimele zile ale PNRR cu 12,97 miliarde de euro încasați efectiv dintr-un plan care valora 29,18 miliarde în 2021 și care, după trei revizuiri, a fost redus la 20,1 miliarde. Deși se plasează pe locul 8 din 27 la valoarea absolută a plăților primite, la gradul de absorbție financiară, România ocupă locul 21 din 27, cu aproximativ 64%. La închiderea PNRR, România ajunge cu aproape 300 de kilometri de autostradă neîntreruptă între București și Bacău, câteva corpuri noi de spital, mii de școli dotate și șantiere feroviare de anvergură, dar și cu mii de investiții încă nerecepționate, care vor fi finalizate din alte surse de finanțare. La valoarea absolută a plăților, Italia ocupă primul loc la 31 august cu 60,72 miliarde de euro granturi și credite de 105,27 miliarde de euro, urmată de Spania cu 60,32 miliarde de euro granturi și împrumuturi de 17,28 miliarde de euro. Danemarca (100%) este singura țară europeană cu un scor perfect legat de gradul de absorbție și îndeplinirea jaloanelor, urmată de Austria (92%, respectiv 89%).
MARȚI, 01 SEPTEMBRIE 2026
China interzice producătorilor săi auto prețul de dumping și marketingul mincinos.
Dacă sunteți puțin atenți la traficul auto de pe străzi veți observa tot mai des forme de caroserii și mărci cu care nu sunteți încă familiarizați. La prima vedere am fi tentați să credem că sunt modele noi de SUV-uri BMW, Mercedes, sau Toyota, dar nu sunt. Pe grilajele somptuoase se poate citi în schimb MG, Geely, BYD, Leapmotor, sau Chery. Sunt mărcile industriei chinezești de automobile care au invadat piețele internaționale. Amploarea expansiunii internaționale a industriei auto chineze a crescut puternic. În 2025, China a exportat 8,32 milioane de vehicule în peste 200 de țări și regiuni. Potrivit datelor oficiale de anul trecut, cea mai vândută marcă de mașini chinezească în România a fost MG cu 2.567 unităţi înmatriculate, urmată de Geely – 496 unităţi înmatriculate şi BYD – 297 unităţi înmatriculate. Interesant este că, în contextul acesta de elan al industriei chinezești de automobile, autoritățile de la Beijing inhibă puțin avântul prin impunerea unor reguli care să protejeze prestigiul mărcilor chineze. Autoritățile chineze au emis marți noi orientări pentru operațiunile internaționale ale producătorilor auto, cerând companiilor să respecte legislația privind investițiile și afacerile în străinătate și să consolideze regulile interne privind concurența, combaterea corupției și responsabilitatea socială. Mai precis, China vrea să protejeze reputația mărcilor sale în străinătate. Pentru că degeaba cumperi un SUV impunător cu doar 30.000 de euro, dacă după șase luni încep să pice toate de pe el. Și atunci China le impune constructorilor câteva direcții de urmat. Producătorii chinezi trebuie să ofere informații corecte în campaniile de marketing, să evite publicitatea înșelătoare și să protejeze reputația industriei auto chineze pe piețele externe. În același timp, vehiculele exportate trebuie să răspundă cerințelor piețelor locale, iar companiile chineze trebuie să respecte legislația muncii din țările în care operează. Noile orientări vizează inclusiv politicile de prețuri, esențiale în context. Autoritățile cer constructorilor să stabilească prețurile în funcție de costuri și de condițiile pieței și să nu utilizeze reducerile pentru a obține avantaje concurențiale neloiale. Toate aceste măsuri, vizează în final, o consolidare pe termen lung a pieței externe pentru automobilele Beijingului. Iar acest lucru se poate realiza doar dacă mașinile se vor dovedi fiabile și performante la prețul la care sunt vândute.
MIERCURI, 02 SEPTEMBRIE 2026
Frăția PSD, AUR, SOS, POT și UDMR funcționează în parlament.
În semn de protest pentru schimbarea reprezentanților lor din conducerea Camerei Deputaților, parlamentarii PNL și USR au boicotat miercuri ședințele camerei. Protestul vine după ce cu o zi înainte UDMR a votat cot la cot cu PSD, AUR, SOS și POT schimbările în fruntea Camerei Deputaților prin care reprezentanții PNL și USR și-au pierdut funcțiile. Votul UDMR a surprins pentru că a venit în contextul în care liderul UDMR, Kelemen Hunor, a exclus orice colaborare cu partidele extremiste AUR, SOS și POT, Dar în politică, vorba-i vorbă, dar fapta-i probă. Cvintetul de partide a votat schimbări în funcțiile de secretar al Camerei Deputaților, care ar fi trebuit să revină PNL – Raluca Turcan și USR – Oana Murariu. USR și PNL anunță că vor ataca la Curtea Constituțională a României (CCR) hotărârea adoptată de Camera Deputaților, prin care doi reprezentanți ai USR și PNL au fost eliminați din Biroul Permanent al Camerei și înlocuiți cu reprezentanți ai AUR și SOS România. USR a transmis că votul arată existența unei noi majorități politice în Parlament, formată în jurul PSD cu sprijinul AUR, POT, SOS, în contradicție cu discursul public despre stabilitate și menținerea direcției proeuropene a României.
JOI, 03 SEPTEMBRIE 2026
Președintele Nicușor Dan, un fel de ”Georgescu” mai rezonabil pentru sistem
Orice s-ar spune despre oculta politico-securisto-militarizată care articulează subliminal România, numai despre incompetență nu poate fi vorba. Pentru că atunci când vrea să joace, și a început odată cu Revoluția română în direct la TV, face câte-un număr de manipulare într-atât de abil încât ne ia timp ca să înțelegem cât de magistral am fost lucrați. E imposibil să ai certitudini și dovezi, dar există un fir epic destul de logic care să explice cum a ajuns Nicușor Dan președinte. Și asta imediat după ce abia ce fusese reales primarul Bucureștiului. Ca în orice problemă de matematică, la care Nicușor Dan are reputația că se pricepe, trebuie pornit de la o ipoteză. Și anume că alegerile din România sunt de fapt lupte ”de cocoși” aflați sub controlul diferitelor agenții și servicii mai secrete, sau mai puțin secrete, mai românești, sau mai puțin românești. Acestea câteodată, dacă nu permanent, sunt la rândul lor în concurență pentru controlul resurselor țării. Știți, este chestiunea aia când la partid sună câte-un tartor-general și spune ”Avem noi un băiat bun de președinte”, sau de șef la CSM, la SPP, sau pentru orice altă funcție importantă în stat la care vă gândiți că ar oferi oportunități de influență și folos necuvenit. ”Băieți buni”, adică de tipul Sebastian Ghiță, Călin Georgescu, George Simion, creați ca să rezolve în departamentul politic al societății interesele băieților cu ochi albaștri. Acești candidați sunt ”propuneri” de nerefuzat pentru partide, pentru că refuzul este penalizat. Nu se ucide (încă!) în România, dar te ustură până la lacrimi ca om politic să pierzi susținerea informală a serviciilor, oportunitatea servită de a umple cutii de pantofi cu euroi palmați, sau protecția justiției Lia. După experimentul scăpat de sub control Georgescu, un astfel de ”cocoș” aruncat în luptă la recuperarea controlului pare a fi fost Nicușor Dan. Deși creat de serviciile românești, Georgescu a fost oprit brutal în drumul spre Cotroceni pentru că dobândise între timp o dublă comandă, iar cea de la Moscova, dominantă, a deranjat prea tare la moment falanga neaoșă din sistem. Din punctul ăsta de vedere, Nicușor Dan a fost perfect eligibil. Susținerea Ucrainei și incriminarea explicită a Rusiei sunt de altfel singurele atitudini pozitive ale lui Nicușor Dan în lunile scurse de la investire. Dan devenise astfel candidatul ideal pentru remaierea rateurilor în serie ale USL, ratări pe nume proprii Ciolacu, Ciucă, și apoi Antonescu. Românii nu știau, dar sistemul pare că era la curent că nu riscă nimic cu Dan. Și dacă existau emoții, ingredientul Bolojan adăugat la pachet condimenta mult oferta. Scenariul a fost colosal de smart. Practic în turul doi al alegerilor prezidențiale de anul trecut, s-au întrecut doi candidați ai ”agenturilor”, dar Nicușor Dan trebuia cumva să câștige pentru că avea un CV și un profil uman mai potrivit. Nu se va ști niciodată ce generali, din ce servicii, au negociat între ei, dar cumva George Simion a primit de la al său consemn că trebuie să piardă, la schimb, probabil, cu mușamalizarea în dosarele Georgescu & Potra. Așa se poate explica de ce întâiul aurist s-a autosabotat constant în campania electorală, a absentat de la confruntările cu Nicușor Dan și a vorbit putinisme pe la televiziuni franțuzești ca să mobilizeze cât mai mult împotriva lui electoratul pro-european al lui Nicușor Dan. Figura a reușit! Lipsit de experiență totuși, ghidat de gândul că și-a făcut bine treaba lui și a livrat, Simion a făcut o mică greșeală, și-a recunoscut înfrângerea imediat după anunțarea rezultatului. A fost un detaliu care trădează și el existența unor dedesubturi, pentru că dacă lupta pentru Cotroceni ar fi fost pe bune, Simion, pe stilul consacrat, ar fi contestat cu strigături înfrângerea din prima clipă. O bănuială rezonabilă este că cei care l-au montat pe Nicușor Dan, i-au explicat pașii, iar faptul că totul a funcționat ca la carte cu finalul fericit l-a convins ireversibil pe președinte că în fața unei astfel de forțe orice tentativă de reforma îi va rupe gâtul. Practic, Nicușor Dan a concurat la funcția de președinte sub un steag fals. Cel al europenismului, reformei justiției și democrației liberale. Chiar dacă a avut poate cândva de a face cu asta, președintele Nicușor Dan s-a resetat, aparent ireversibil, spre naționalism, MAGA și puseul politicianist-religios. Și, fiind bine informat, președintele a lăsat să se înțeleagă că până în 2028 se vor schimba multe. Adică ce? Din agenta prezidențială din această săptămână se poate deduce câte ceva. Și anume că România tinde spre structura unui stat care și-a legalizat marea corupție, un stat militarizat, articulat religios de un ortodoxism talibanic, în care justiția, stat în stat, pedepsește oponenții cu legi retroactive, o țară în care ”naționalismul sănătos” va face administrația suveranistă să împlinească în grobianism etilic și abuzuri fosta structură a activiștilor PCR. Și din când în când, președintele Nicușor Dan, MAGA suveranistul șef al cooperativei, va vorbi tinerilor magistrați despre drept și dreptate în discursuri plate moartea pasiunii. Pentru că asta a făcut în această săptămână președintele Dan. A făcut politică în Biserica ortodoxă, a propovăduit nevoia de Justiție dreaptă în fața tinerilor magistrați, după care s-a bătut pe burtă cu putregaiul care a cotropit vârful magistraturii românești. Și pentru că speranța moare ultima, mulți români au așteptat ca vizita surpriză a lui Nicușor Dan la CSM să nu fie foarte comodă pentru Lia Savonea. Ei, aș! Nicușor Dan n-a suflat o vorbuliță despre marile derapaje de la vârful justiției: albirea corupților, creșterea salariilor prin sentințe, vânătoarea de magistrați reformiști, încălcarea dreptului UE, sentințele politizate ori lista neagră cu ziariști și activiști incomozi. E greu de crezut că Nicușor Dan face acum un joc mega inteligent de acaparare a electoratului radicalizat al AUR, în postura de cal troian al electoratului care l-a votat. Exclus! Nu, pur și simplu președintele Dan Nicușor e unealta utilă a sistemului care uneltește să ia puterea. Cum ar veni, președintele ales de români să ducă România ferm spre democrație și Europa, a devenit vârful piramidei în contrarevoluția securiștilor. Ăsta da ghinion!
VINERI, 04 SEPTEMBRIE 2026
Tot mai des. Rusia lovește dincolo de frontiera NATO.
Un inventar al atacurilor asupra unor locații și companii de pe teritoriul Europei care sunt importante pentru susținerea Ucrainei în război, dovedește un program articulat al Rusiei de sabotaj. În luna septembrie doi bulgari au fost arestați la München, fiind suspectați că au aruncat dispozitive incendiare dintr-o mașină asupra companiei de apărare Rhode & Schwartz. Privind în urmă, aflăm că pe 31 august, un incendiu a izbucnit la Skarżysko-Kamienna, la una dintre cele mai mari companii poloneze din industria apărării. Polonia a raportat alte două incendii pe 30 august. Unul a avut loc la Lublin, la o companie care produce componente pentru elicoptere, iar celălalt a vizat producătorul de drone WB Group. Un bărbat mascat a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce arunca dispozitive incendiare. Pe 25 august, poliția slovacă a anunțat că a dejucat un atac incendiar asupra unui producător de drone deținut de ucraineni și a confiscat o „cantitate mare de amestec incendiar”. Compania a acuzat Rusia, iar trei suspecți au fost arestați. Poliția a afirmat că aceștia „urmau ordine”. Pe 13 august, un incendiu izbucnit la KNDS Ammo Italy, în apropiere de Roma, a provocat o explozie puternică. Două zile mai târziu, fabrica Milrem Robotics din Tallinn, Estonia, despre care Kyiv Post afirmă că furnizează drone Ucrainei, a fost cuprinsă de flăcări. În Bulgaria, pe 10 august, un incendiu puternic a izbucnit la un depozit al companiei de apărare EMCO din Tryavna. Compania a transmis că „eroarea umană este exclusă”, amintind că explozii produse anterior la unitățile sale au fost investigate pentru posibile legături cu Rusia. Punctul culminant al programului a fost descoperirea unei drone încărcate cu explozibili la aeroportul din Leipzig, aeroport folosit de Ucraina pentru transportul de echipamente militare. Obiectivele militare și locațiile vizate de aceste acte de sabotaj provocate dincolo de frontiera NATO, nu au logică dacă ele nu sunt puse în intenția și efortul Rusiei de a perturba demersurile europenilor de a susține Ucraina în fața invaziei lui Putin. Dealtfel oficialii din toate țările europene unde s-au produs astfel de atacuri au indicat un singur suspect principal, Rusia. Prin astfel de acte de sabotaj, Rusia urmărește două obiective. Să pună presiune asupra statelor care sprijină Ucraina, prin creșterea costurilor acestui sprijin și să testeze vulnerabilitățile NATO.
SÂMBĂTĂ, 05 SEPTEMBRIE 2026
Competiție macabră.
Faptul divers din această săptămână vine din Ungaria. Acolo Asociația Administratorilor și Operatorilor de Cimitire a organizat o competiție care poate părea ciudată pentru mulți: cea mai stilată groapă într-un cimitir. Fără glumă, totul a fost cât se poate de serios, ca moartea însăși. Competiția a fost câștigată de echipa unui oarecare Róbert Nagy. Viteza este cel mai important lucru aici, nu frumusețea, a spus învingătorul alături de coechipierul său László Kiss. Acesta a adăugat că, atunci când trebuie să sapi o groapă pentru o înmormântare, trebuie să fii foarte atent la dimensiunile exacte și să te asiguri că este sculptată frumos. Ce înseamnă asta? O groapă „sculptată frumos” în cimitir înseamnă, în limbajul celor care sapă morminte, o groapă făcută cu mare atenție la formă, proporții și finisaj, nu doar „o gaură în pământ”. Este o groapă săpată drept, simetric, cu pereți netezi și colțuri bine definite, respectând dimensiunile cerute și arătând îngrijit. Nu e vorba de ornamente, ci de măiestria execuției. Privitor la dimensiune asta știe oricine, dar chestia cu sculptura e puțin derutantă. Timpul câștigător la săparea unei gropi a fost de o oră și 21 de minute, săpându-se conform specificațiilor concursului: o groapă de 1,6 metri adâncime, 2 metri lungime și 0,8 metri lățime. Câștigătorii au împărțit un premiu în bani de 200.000 de forinți maghiari, adică aproximativ 640 de dolari.
DUMINICĂ, 06 SEPTEMBRIE 2026

Probă de divorț între președinte și propriul lui electorat. Nicușor Dan a făcut joi o vizită surpriză la sediul central al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Președintele a participat la ședința în plenul CSM, alături de președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Lia Savonea, și de procuroul general, Cristina Chiriac. Pentru milioane de români vizita a produs o nouă dezamăgire. Președintele nu a spus de față cu Lia Savonea niciun cuvânt despre „justiția capturată”. În schimb, președintele „acceptă, resemnat, ideea că magistrații, fiind speciali, trebuie să fie anchetați de un mecanism special, SIIJ 2.0”. Dimpotrivă în loc să ia o poziție critică așteptată de români față de starea jalnică în care a ajuns Justiția din România și să-i spună asta, ”de la obraz”, Liei Savonea, președintele Dan s-a comportat ca și cum sub Lia Savonea magistrații români împart dreptatea mai ceva ca Themis, zeița corectitudinii și dreptății. Imaginea cu schimbul de zâmbete între președintele Dan și Lia Savonea a fost cel mai intens criticată pe rețelele de socializare. Atitudinea celor doi, surprinsă de fotograf, poate fi lejer o probă de divorț între Nicușor Dan și electoratul său.
Monica Pană

